Mărțișor sub formă de veste superbă, la Băcia. Preșcolarii și școlarii de aici vor beneficia de o masă gratuită, zilnic
Magdalena Șerban
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern pentru repartizarea sumei prevăzută în bugetul de stat pe anul 2024, în vederea finanțării Programului Național Masă Sănătoasă. În total, au fost incluse 1.223 de școli din țară, iar valoarea repartizată este de 1.019.223 mii lei, potrivit notei de fundamentare. De acești bani ar trebui să beneficieze 458.833 de elevi. Proiectul va fi implementat și la Băcia, unde circa 150 de preșcolari și școlari vor avea la dispoziție un meniu adecvat vârstei și cerințelor nutriționale.
Binevenită
„Sunt câteva variante de meniu zilnic, însă vrem să optăm pentru masă caldă, în regim catering. Nu avem cantină în cadrul unității de învățământ, așa că nu avem cum să o preparăm în regim propriu. Acesta este și scopul programului, să acopere toate necesitățile. Am comasat la centru grădinița, școala primară și cea gimnazială fiind undeva la 150 de copii, iar bugetul alocat este de 15 lei zilnic/copil. Meniul va fi unul conform cu vârsta, neputând ca la grădiniță să fie nevoie de același raport caloric ca și la clasa a VIII-a. Banii vor fi de la bugetul de stat, însă ne vor fi repartizați nouă, primăriilor, urmând să ne ocupăm de licitație, adică găsirea furnizorului. Cred că orice investiție este importantă pentru comunitate, dar sprijinirea copiilor este prioritară. Condițiile ca ei să învețe în confort și liniște trebuie să fie cele mai bune. Iar hrana are rolul său major în dezvoltarea lor. Dacă putem să oferim asta, cum să nu o facem?”, a punctat Florin Alba (foto), primarul din Băcia. Mai trebuie precizat că normativul prevede una dintre formele: masă caldă, preparată în regim propriu, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ în care există cantină cu avize de funcționare, înregistrată sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, și spațiu adecvat de servire a mesei; masă caldă, în regim catering, pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, hrana putând fi servită în sala de clasă sau într-un alt spațiu amenajat în acest scop; pachet alimentar, în situația în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde în regim propriu sau de catering. Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare. Acesta trebuie să respecte prevederile Legii nr. 123/2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar şi ale Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi.