Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, cele 43 de suflete găzduite de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş vor fi răsfăţate cu bunătăţi, de către conducerea instituţiei. În restul zilelor, pacienţii beneficiază de un meniu zilnic în valoare de 9 lei.
„În cei 9 lei sunt incluse trei mese pe zi, iar pacienţilor cu diabet, pe lângă cele trei mese principale, le mai oferim şi două suplimente, unul la ora 10 şi altul la ora 16. Din cei 9 lei – suma zilnică pe beneficiar – încercăm să le punem la dispoziţie meniuri cât mai diversificate, cu calorii corespunzătoare. Avem o bucătărie dotată (magazie pe tipuri de alimente, cu flux etc.) conform normelor în domeniu. Sunt două bucătărese care lucrează pe două schimburi. Ne dăm silinţa să facem lucrurile cât mai bine pentru aceşti oameni necăjiţi. De Paşti vom avea masă festivă cu ouă, drob, carne de miel, cozonac şi prăjituri, cam tot ceea ce e tradiţional la noi la români. În plus, le mai oferim dulciuri constând în ouă de ciocolată şi mini-torturi”, a declarat Diana Bulz, managerul UAMS Baia de Criş.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…