Masă caldă în școli
O nouă măsură pentru diminuarea riscului de excluziune și de abandon școlar a fost aprobată de guvern, informează Prefectura Hunedoara.
Astfel, încă un pas spre atingerea obiectivului de a asigura accesul echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate, pentru toți copiii din România, a fost realizat. Hotărârea de Guvern adoptată aduce în prim plan repartizarea pe judeţe a sumei, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2022, pentru unele unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale în vederea finanţării Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. De această măsură se bucură și unități de învăţământ preuniversitar din localitățile hunedorene Petroșani, Hunedoara, Orăștie, Brad, Uricani, Aninoasa, Sântămăria Orlea, Baru, Călan, Ilia și Geoagiu. (A.N.)