Categories: Comunitate

Masă festivă, de Sf. Maria, la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Sărbătoarea Sfintei Maria va pune şi în acest an pe masa asistaţilor social de la UAMS Baia de Criş un meniu bogat, aşa cum se întâmplă de câţiva ani. Nu va lipsi tortul dedicat celor celebraţi cu numele.

„Vreau să-i anunţ pe cei pe care îi găzduim în unitatea noastră că în data de 15 august vom avea o masă festivă, cu bucate de sărbătoare. Cu acest prilej, încă de pe acum le urez cele bune şi multă sănătate tuturor celor cu nume de Maria. Încercăm, pe cât se poate, să le aducem o oază de bucurie chiar dacă aceste gesturi pot fi considerate neînsemnate. Un om privat de afecţiunea familiei, a rudelor şi prietenilor, bolnav şi aflat în nevoie, trebuie încurajat să vadă partea bună a lucrurilor. Cred că înainte de orice, trebuie să nu uităm să fim oameni printre oameni”, spune ec. Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago