„Mascatul” din Hunedoara, 29 de zile de arest
Bărbatul care a creat panică în municipiul Hunedoara, după ce a încercat să violeze şase tinere, a fost arestat preventiv. Nicolae Nimigan îşi va petrece cel puţin 29 de zile în spatele gratiilor.
După ce a fost reţinut, luni, de oamenii legii, „mascatul” care a băgat spaima în tinerele din Hunedoara a fost prezentat ieri magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Potrivit inspectorului principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Judecătoria Hunedoara a emis pe numele suspectului mandat de arestare pentru 29 de zile.
Nicolae Nimigan este cercetat pentru tentativă de viol, tâlhărie şi furt, după ce a atacat şase tinere – cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani – încercând să le violeze. Poliţiştii spun că agresorul îşi urmărea victimele noaptea, până la scara blocului, unde le imobiliza şi încerca să le dezbrace. Din fericire, nu a reuşit în nici una din aceste tentative de viol, fiindcă femeile au opus rezistenţă şi, prin strigăte de ajutor, au alarmat vecinii. În plus, anchetatorii au aflat că hunedoreanul este şi autorul unor furturi de maşini, comise în urmă cu câteva nopţi, pe raza municipiului Hunedoara. Amintim că Nicolae Nimigan mai are la activ o condamnare de patru ani de închisoare, primită tot pentru tentativă de viol şi tâlhărie, în vremea în care încă era minor.