Stiri

Maşină în flăcări, pe străzile Devei


Maşina unui şofer din Deva a fost cuprinsă de flăcări (foto), ieri, chiar în timp ce acesta se îndrepta către un centru de colectare a fierului vechi, ca să o vândă. Incendiul s-a pornit de la un scurtcircuit produs la motorul automobilului. Neculai Paleu, în vârstă de 51 de ani, a cerut ajutorul pompierilor, după ce motorul maşinii sale, un Opel Ascona, s-a aprins. Incidentul  s-a produs pe strada Horia, din Deva, în timp ce şoferul împingea automobilul, încercând să-l pornească. „La un moment dat, volanul s-a blocat iar motorul s-a aprins. Am tras repede frâna de mână şi am deschis capota. Flama m-a lovit direct în faţă“, a declarat Neculai Paleu, proprietarul automobilului. Pompierii sosiţi la faţa locului au stins rapid focul, însă flăcările au distrus complet maşina. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura