Adriana Năstase
Creşte numărul salariaţilor de la Consiliul Judeţean care au fost infectaţi cu noul virus. În prezent sunt şase salariaţi cu Covid-19. În aceste condiţii, conducerea instituţiei a decis testarea salariaţilor care au dorit asta.
Costurile le suportă instituţia
„În data de 02 septembrie au fost testaţi – costurile fiind suportate de instituţie – 11 angajaţi (de la Serviciul Administrare Drumuri, Serviciul Investiţii), toate testele fiind negative. Între timp, doi dintre angajaţii de la Serviciul Administrare Drumuri s-au pozitivat, unul dintre ei fiind contact direct al unui alt angajat de la Compartimentul de Management al Sistemului Integrat al Deşeurilor, care a şi intrat în izolare pentru 14 zile. Doi dintre colegii acestuia din urmă, fiind consideraţi şi ei contacţi direcţi au fost testaţi în data de 15 septembrie, rezultatele testelor fiind negative. Celor doi le-a fost recomandat să intre în izolare la domiciliu pentru următoarele 14 zile. Recoltarea probelor s-a făcut la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva”, se arată într-un comunicat al instituţiei judeţene.
Dezinfecţie generală
„În cadrul Serviciului Transporturi, un angajat care s-a simţit rău s-a testat din proprie iniţiativă, rezultatul fiind negativ, iar un alt angajat, aflat în concediu, a intrat în izolare la domiciliu, deoarece are un caz confirmat de Covid în familie. După fiecare confirmare a unui caz pozitiv în cadrul instituţiei, s-a recurs la dezinfectarea spaţiilor interioare ale Consiliului Judeţean Hunedoara – birouri, holuri, sala de şedinţe – precum şi ale celor utilizate de Instituţia Prefectului, activitate realizată de o firmă specializată. De asemenea, pentru vineri, 18 septembrie, este programată o dezinfecţie generală în interiorul clădirii, care se va realiza după încheierea programului de lucru.Menţionăm că în toată această perioadă, au fost luate măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Angajaţii poartă mască de protecţie în spaţiile închise, se respectă distanţarea fizică, birourile sunt dotate cu dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe, la intrarea în Consiliul Judeţean Hunedoara există dispensere cu dezinfectant pentru mâini, iar accesul angajaţilor în incintă se face doar în urma termoscanării”, susţin reprezentanţii CJ Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…