Handbalistele de la Cetate Deva îşi propun să facă un joc bun şi să iasă cu moralul cât mai puţin şifonat din partida de azi, cu galonata Oltchim Rm. Vâlcea. Partida va avea loc la Sala Sporturilor din Deva, de la ora 19.00 şi va fi televizată de DigiSport II.
Seriozitate şi realism
Orice partidă a Oltchimului cu echipele din Liga Naţională este un fel de duel între David şi Goliath. În majoritatea cazurilor, cea mai puternică şi galonată echipă a handbalului feminin românesc câştigă, iar situaţiile în care meciurile se încheie la egalitate sau cu vreun eşec al „alchimistelor” sunt excepţii de la regulă. Conştienţi de această realitate, reprezentanţii clubului Cetate Deva nu-şi fac iluzii în privinţa unei victorii în meciul de azi, însă au obiectivul de a face un joc bun, prin care să câştige măcar la capitolul moral. „E drept că jucăm cu campioana României şi, implicit, cu 90 la sută din echipa naţională, dar trebuie să ne prezentăm la potenţial maxim. Avem obligaţia să tratăm jocul cu seriozitate, ca să demonstrăm că handbalul bun etalat la Roman nu a fost o întâmplare. O evoluţie bună contra campioanelor ne-ar ajuta să pregătim cât mai bine jocurile viitoare cu echipe de talia noastră, în care suntem obligaţi să câştigăm”, a spus antrenorul Ioan Mătăsaru. „Având în vedere diferenţele de buget şi de obiective între cele două echipe, nu se pune problema învingătoarei. Vom juca fără stres, dar cu o atitudine corespunzătoare, pentru a obţine un rezultat onorabil. În plus, îmi doresc ca golghetera Carmen Cartaş să facă un meci bun, prin care să-i demonstreze antrenorului Oltchimului şi al naţionalei, Radu Voina, că merita să-i dea mai mult credit la Campionatele Mondiale din Brazilia, unde a ţinut-o mai mult în tribună decât în teren”, a spus Marian Muntean, finanţatorul clubului devean.
Şanse să devină lideră a eficienţei
Carmen Cartaş, lidera echipei devene, nu are emoţii sau dorinţe speciale vizavi de meciul cu Oltchim, însă are şansa de a redeveni lideră în clasamentul golgheterelor Ligii Naţionale. „Pentru mine, e un meci ca oricare altul, întrucât sunt obişnuită cu astfel de partide. Suntem cu picioarele pe pământ şi nu ne punem speranţe într-o victorie, dar sper că echipa noastră să joace cât mai bine şi să ne păstrăm moralul bun câştigat în ultimele meciuri”, a spus Carmen Cartaş.
Aflată pe locul doi, la 12 goluri distanţă de prima clasată, Amelia Busuioceanu, Cartaş poate urca pe primul loc dacă marchează 13 goluri, la fel ca în ultimul meci de la Roman. Golghetera deveană beneficiază de faptul că rivala ei în top, Amelia Busuioceanu, şi-a reziliat contractul cu HCM Roman şi va fi în afara competiţiei cel puţin câteva etape, până îşi găseşte o altă echipă. (C. Marinuţ)
Clasament golgheteri – Trofeul „Simona Arghir”
1. Amelia Busuioceanu (HCM Roman) – 92 goluri; 2. Carmen Cartaş (Cetate Devatrans) – 80;
3. Alina Horjea (Branişte, Oţelul Galaţi) – 61;
4. Daniela Băbeanu (HC Zalău) – 60;
5. Eliza Buceschi (HCM Baia Mare) – 59;
6-7. Mihaela Senocico (Univ. Jolidon Cluj) şi Alexandrina Burghel (Corona Braşov) – 57;
8. Andreea Dospin (CSM Ploieşti) – 52;
9. Florina Chintoan (U. Jolidon Cluj) – 50;
10. Florina Zamfir (Corona Braşov) – 49.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…