Medalie de bronz la MMA
Sportivul Raul Şerban, legitimat la Asociaţia Soli Deo Gloria-Deva, s-a clasat pe locul trei la finala Campionatului Naţional de Arte Marţiale Mixte (MMA), desfăşurată la Bucureşti, la finalul săptămânii. După o victorie în cadrul unei etape preliminare care i-a asigurat participarea în finală, sportivul antrenat de Mugurel Petruţiu a fost învins de Paul Butacu, de la CS Tsu Shin Gen-Braşov, în urma unei tehnici de strangulare care l-a forţat să abandoneze. „În ciuda ratării medaliei de aur, experienţa acumulată prin participarea la acest eveniment ne fac să privim cu încredere spre următoarele competiţii”, a afirmat antrenorul Mugurel Petruţiu. Evenimentul a fost organizat de Federaţia de Arte Marţiale Mixte sub egida International Mixed Martial Arts Federation şi a reunit câştigătorii etapelor preliminare, respectiv „Cupa Transilvaniei” şi „Cupa Munteniei”, la Sala de Lupte „Gheorghe Berceanu” a Liceului Sportiv „Mircea Eliade”.