Categories: Sport

Medalie „electronicã” în ringul european

Ciprian Marinuţ

Pugilistul Cosmin Gîrleanu (foto) (14 ani) de la CSS Hunedoara a avut noroc cu carul la tragerea la sorţi electronică de la Campionatele Europene şcolare şi are deja asigurată câştigarea medaliei de bronz, întrucât va intra în concurs abia în etapa semifinalelor. Competiţia se desfăşoară în Irlanda, la Dublin, iar hunedoreanul va susţine primul său meci mâine, 2 august.

Doi norocoşi, din şase participanţi
Pe listele de start ale categoriei 41.5 kilograme, s-au înregistrat doar şase pugilişti, câte unul din Armenia, Belarus, Irlanda, România, Rusia şi Ucraina, celelalte ţări europene neavând reprezentanţi la această categorie de greutate. Dintre cei şase participanţi, hunedoreanul Cosmin Gîrleanu care reprezintă România şi ucrainianul Oleksii Pidmurniak au fost cei mai norocoşi la tragerea la sorţi. Computerul care a efectuat operaţiunea i-a ales pe cei doi să lupte direct în semifinale, unul împotriva celuilalt. Ceilalţi patru s-au duelat, ieri, în sferturile de finală, iar rusul şi irlandezul s-au calificat în penultimul act, după următoarele rezultate: Ivan Drazdou (Belarus) – Pavel Riasnyi (Russia) 0-3; Zhirayer Sargsyan (Armenia) – Dominic Bradley (Irlanda) 0-3. „Dintre cei şase participanţi, Cosmin Gîrleanu şi ucrainianul au avut noroc şi vor boxa direct în semifinale, având astfel asigurată medalia de bronz”, a afirmat antrenorul Ilie Captari.

Visează la aur
Pe lângă baftă, Cosmin Gîrleanu vrea să demonstreze că are şi talent şi că e bine pregătit. Ca dovadă, pugilistul de la CSS Hunedoara are ca obiectiv câştigarea titlului de campion continental. „Şi eu, şi Cosmin ne-am propus mai mult la acest turneu, obiectivul fiind câştigarea medaliei de aur. Nu ştiu nimic despre boxerul din Ucraina care îi va fi adversar, dar pentru că vine dintr-o ţară cu tradiţie în box, sunt sigur că meciul va fi dificil. Chiar şi aşa, Cosmin e motivat şi are ambiţie să câştige şi să se califice în finală, pentru a lupta pentru aur”, a precizat, ieri, de la Dublin, Ilie Captari.
Alături de Cosmin Gîrleanu, alţi doi boxeri din delegaţia României au reuşit să se califice în semifinale. La categoria 38,5 kilograme, Dorin Doghi l-a învins cu 2-1 pe Thomas Stokes (Irlanda) şi îl va întâlni în meciul pentru finală pe Kevin Kischenko (Germania), care a trecut cu 2-1 de Bathuan Girili (Turcia). În limitele categoriei 48,5 kilograme, Claudiu Covac (România) a trecut cu 3-0 de Daniel Sharay (Israel) şi va boxa în penultimul act cu Arsenii Smirnov (Rusia), care l-a învins cu 3-0 pe Unal Kalkisim (Turcia). Întâlnirile din etapa semifinalelor vor avea loc mâine, 2 august.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago