Medalii la veterani
Atleţii veterani din Valea Jiului au început anul competiţional în forţă. Violeta Munteanu (foto) şi Eugen Cârlejan, din Vulcan, au triumfat la Campionatele Naţionale de la Bucureşti. Violeta a devenit dublă campioană naţională în probele de 60 de metri plat şi 200 metri plat, iar Eugen Cârlejan a obţinut titlul de vicecampion naţional în proba de 1.500 de metri. „A fost un concurs greu. Am mers pe cheltuială din buzunarul propriu, dar sperăm ca cei de la clubul din Vulcan să deconteze drumul. În luna aprilie voi participa la maratonul de la Paris”, a declarat Violeta Munteanu.