Categories: Comunitate

Medici noi la spitalul din Brad

Magdalena Şerban

E din ce în ce mai greu ca spitalele mici să atragă noi specialişti. Majoritatea doctorilor vor să rămână în marile centre universitare unde au absolvit sau se orientează către sistemul privat. Dar şi aşa, unele unităţi sanitare s-au descurcat, asigurând continuitate în desfăşurarea actului medical, precum şi diversificarea serviciilor oferite bolnavilor.

„Spitalul nostru beneficiază de serviciile unui medic cardiolog nou, secţia de Cardiologie având nevoie acută de încă un specialist, pe lângă medicul care activează aici. Era foarte dificil atunci când medicul respectiv voia să-şi ia concediu de odihnă sau pur şi simplu avea nevoie de câte o zi liberă, deoarece nu exista înlocuitor. De asemenea, avem un nou medic şi la Interne. Acum sunt trei internişti şi un neurolog în cadrul acestei secţii. Fiind vorba de specialităţi cu un flux mare de pacienţi, greul grevând pe întreg personalul. În rest, balanţa este echilibrată, inclusiv în ce priveşte Urgenţa. Ar mai fi de luat în calcul şi venirea unui număr de nouă medici rezidenţi”, a anunţat Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago