Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara are medici noi, cu diferite specializări. Departamentele ce au reuşit să atragă profesionişti sunt diverse, iar lista rămâne deschisă.
Omul sfinţeşte locul
În condiţiile în care spitalele din România, fie ele judeţene, municipale sau orăşeneşti, se plâng de exodul cadrelor medicale, mulţi preferând ca imediat de pe băncile facultăţii să ia calea străinătăţii cu toate că salariile au fost majorate substanţial în ultimii ani, unitatea din Hunedoara a reuşit să-şi dezolte echipa medicală. “Încercăm să aducem din timp medici în specialităţile potenţial deficitare, ca acoperire cu resursa umană, sporind în egală măsură calitatea actului medical. Mă bucură faptul că se continuă investiţiile în domeniul Sănătăţii la Hunedoara, iar cea mai bună investiţie pe acest palier consider ca este un bun profesionist”, a afirmat Radu Budae (foto), managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara. Astfel, în 2020, la unitatea sanitară de pe Cerna au venit opt noi specialişti (Pneumologie, Radiologie, UPU, UPU Pediatrie, Oncologie, Cardiologie, Medicină Internă) şi patru rezidenţi (UPU, ORL, Radiologie, Pediatrie). În anul curent, alţi opt specialişti au întregit partea de personal (UPU, Boli Infecţioase, Endocrinologie, Pediatrie, Neonatologie), alături de şase rezidenţi (Diabet, UPU, Pneumologie, Radiologie, Medicina Muncii). Nici la capitolul linii de gardă nu sunt segmente neacoperite, cea din ATI fiind completă, la fel ca şi UPU. Singura menţiune e că în ce priveşte Urgenţa, se urmăreşte suplimentarea numărului de angajaţi, fiind o perspectivă direct proporţională cu previzionarea statistică (raportat la evoluţia solicitărilor şi a ariei de adresabilitate). Capitolul asistenţi, infirmieri, respectiv îngrijitoare, este şi el la capacitate normală, la ora actuală dovedindu-se suficient pentru activitatea pe care o implică. Iar pentru a determina medicii să aleagă Hunedoara, trebuie spus că aceştia beneficiază de cazare asigurată.
O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…
Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…
Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…
Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lămpașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…
Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…
Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…
View Comments
Dupa ce ai tras toate asistentele in teapa…acu ai trecut la doctorite mai budae?