La sesizarea conducerii Complexului Energetic Hunedoara, corpul de control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara a demarat în 27 iulie un control la mai mulţi furnizori de servicii medicale din Valea Jiului.
Controalele au avut loc după ce reprezentanţii complexului s-au plâns că minerii lipsesc prea des de la locul de muncă din motive de sănătate, prezentând certificate de concediu medical. În cadrul acţiunii de control au fost luaţi în vizor 31 de medici de familie, două cabinete medicale private şi trei spitale, din localităţile Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petrila şi Petroşani. Până în prezent au fost încheiate verificările la 14 medici de familie şi două spitale, verificările fiind temporar întrerupte, pentru că echipele de control ale CJAS Hunedoara au fost solicitate pentru alte două acţiuni dispuse de CNAS.
„În urma verificărilor efectuate la sesizarea CEH au fost constatate un număr de patru contravenţii de eliberare de certificate de concediu medical de către medici, cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, care au fost sancţionate conform prevederilor OUG 158/2005. Astfel, trei dintre medici au primit amenzi în valoare de 5.000 de lei fiecare, iar al patrulea medic a fost sancţionat cu avertisment scris”, arată reprezentanţii CJAS Hunedoara. (N. Bumbac)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
In toate firmele de stat din energie din judet cred ca se practica concediul de boala fictiv. Dar asta nu e inventive proprie ci e copy/paste de la varful politicienilor arestati de DNA. Cand nu mai stii sa scoti camasa, te dai bolnav. Numai 4 "acari Paun" au fost mai fraieri. Pestele de la cap se impute si ... de la coada se curata.