Medicul Emil Stoica, singurul candidat pentru postul de manager al Spitalului devean
Adriana Năstase
Cei de la Spitalul Județean de Urgență Deva au scos la concurs postul de manager, după trei ani de la încercarea de a avea un manager cu concurs.
Echipă de conducere
Astfel, după ce pandemia a trecut, lucrurile reintră în normal și în ceea ce privește posturile din conducerea unității medicale.
Dacă la director financiar avem deja concursul dat și ocupat, acum se organizează la manager, director medical și director de îngrijiri.
Pentru funcția de manager s-a înscris doar o persoană, cel care conduce în prezent spitalul, medicul Emil Stoica (foto). Vineri la ora 13 a fost data limită pentru depunerea dosarelor pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva.
În 3 august la ora 10 va avea loc susținerea publică a proiectului de management a candidatului, iar în 4 august va fi anunțat rezultatul concursului. Reamintim că, în urmă cu peste doi ani, Consiliul Judeţean Hunedoara a numit o nouă echipă de conducere la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, noul director interimar fiind medicul Emil Stoica, iar director medical interimar
dr. Lucian Ştefan Miron.