După ce actuala conducere judeţeană a Partidului Poporului-Dan Diaconescu “PP-DD” a afirmat că i-a dat afară pe mai mulţi lideri ai partidului din municipiul Hunedoara, ei s-au arătat extrem de iritaţi de acest lucru.
Astfel, Adam Petrovici, fostul preşedinte al organizaţiei municipale Hunedoara a PP-DD, susţine că Răzvan Mariş (n.r.-liderul judeţean al PP-DD) „este un mincinos şi cel mai slab lider pe care l-am cunoscut. Dan Apostolescu a trecut de la PNL la PP-DD şi în secunda următoare, a fost numit preşedinte al filialei din municipiul Hunedoara a PP-DD. Mariş a organizat o şedinţă, separat de noi, cu vreo 500 de membri. Dan Apostolescu mi-a spus că a plecat din PNL, deoarece primarul Ovidiu Hada a furat singur, nu i-a dat lui nici un garaj. Aceştia sunt oamenii pe care i-a pus Răzvan Mariş pe funcţii”. La rândul său, Vili Rupa, fost membru al PP-DD Hunedoara, a spus că oamenii vor alegeri democratice în partid. ”Noi am muncit şi alături de noi, alte câteva sute de persoane. Vrem să fim membri PP-DD cu drepturi. Să se organizeze alegeri democratice în partid”, a afirmat Vili Rupa. Iar Nicolae Modârcă, fost vicepreşedinte al PP-DD Hunedoara, susţine că „Răzvan Mariş îi urăşte pe membrii de partid, deoarece el spune că aceştia nu au şcoală. Dar, nu e adevărat. Mariş a declarat că membrii partidului sunt proşti”.
Contactat, liderul judeţean al PP-DD, Răzvan Mariş, a declarat că îi aşteaptă pe toţi să vină să se înscrie în partid.
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
View Comments
Maris razvan ,a facut alegeri in partid cu 25 de membri ,nu cu 500 cum ati scris in ziar ,noi cei vechi suntemi 500 de membri care am muncit 7 luni sa-i adunam in acest partid ,si dupa asta am fost indepartati ,unde este corectitudinea si democratia in acest partid ?
Intalnirea naivilor cu politica sau PPDD..
no ui fetze de politicieni...astia trebuie sa ne conduca fratilor...vottati, votati...ba rupa vili mai taci dreq de cioara bengaleza ca nu te baga nimeni in seama...invata sa scrii mai intai, analffabetule si pe urma da-te la politica si tu te mai bagi in seama batutu-le de soarta
infiorator !!!