Ieri, magistraţii Tribunalului Hunedoara au avut de hotărât în patru cazuri, toate cu furt, dacă inculpaţii rămân sau nu, în continuare, după gratii. Pentru inculpaţii din trei dintre dosare, Judecătoria Deva a hotărât ca mandatele de arestare preventivă să fie prelungite, iar pentru cel de-al patrulea, responsabilă este Judecătoria Haţeg. Nemulţumite de faptul că instanţele au decis să le prelungească mandatele, persoanele trimise în judecată au atacat hotărârile cu recurs la Tribunalul Hunedoara, însă acestea au fost respinse ca fiind nefondate.
A furat peste 7.000 de lei
Nicolae Ionel Chereji, un tânăr de numai 19 ani, din Hunedoara, a fost trimis după gratii după ce oamenii legii au stabilit că, pe data de 25 noiembrie 2013, băiatul a intrat într-un magazin pe de strada Horia, din Deva şi a furat 790 lei dintr-un sertar. Ulterior, pe 30 noiembrie, acesta, împreună cu un minor, a sustras, din birourile unei societăţi comerciale, suma de 6.600 lei. Fiind recidivit, Chereji a fost arestat preventiv pentru infracţiunea de furt calificat.
Judecaţi pentru furt de scule metalice
Doi tineri, unul major, Iosif Ştefan, şi unul minor, Daniel Zamoşteanu, au fost arestaţi preventiv la sfârşitul anului trecut pentru că în loc să îşi câştige banii prin muncă, aceştia au ales să fure. Cei doi, în noaptea de 17/18 noiembrie 2013, au pătruns prin escaladare în curtea unui imobil, de pe strada Elena Văcărescu din Deva, şi dintr-o anexă au furat mai multe scule metalice în valoare totală de 592 lei. La fel ca în primul caz, Iosif Ştefan este recidivist, iar suspecţii sunt judecaţi pentru furt calificat.
Spărgeau locuinţe
Timp de aproximativ o lună, mai exact între 25 mai şi 27 iunie 2013, patru imobile, din satul Certeju de Sus, au fost călcate de hoţi, de unde aceştia au plecat bunuri în valoare de 10.400 lei. Două luni mai târziu, Coloman-Florin Varga şi Claudiu Costel Privelnicu au fost arestaţi preventiv şi s-a început judecata pentru furt calificat în formă continuată. De asemenea, Coloman-Florin Varga nu este la prima abatere, acesta fiind recidivist.
Furt de sute de relee
Iniţiatorii unui grup de şase persoane, şi anume Nicolae Gongeanu şi Cătălin Constantin Bujor au ajuns după gratii, în luna noiembrie 2013, după ce anchetatorii au stabilit că au furat sute de relee de semnalizare de la instalaţiile de cale ferată de pe tronsoanele Simeria – Petroşani şi Simeria – Vînţu de Jos. Prejudiciul produs de grupare este unul imens, în valoare de peste 1,1 milioane de lei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…