Menţinut în arest pentru tentativă de omor
Ieri, Tribunalul Hunedoara a prelungit arestul preventiv pentru Dorin Popovici, acuzat de tentativă de omor. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Potrivit anchetatorilor, Dorin Popovici ar fi fost implicat la începutul lunii august într-o altercaţie dintr-un local din Câmpu lu Neag. Acesta l-ar fi lovit pe Iosif Manolesc cu o sticlă de bere în cap, provocându-i leziuni grave la nivelul capului, lucru pe care l-a recunoscut şi în faţa oamenilor legii. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul din Petroşani, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-facial şi hematom. Astfel, poliţiştii s-au autosesizat din oficiu pentru lovituri şi alte violenţe, ulterior, fapta lui Dorin Popovici fiind încadrată la tentativă de omor. Agresorul în vârstă de 27 de ani a fost arestat preventiv din 7 august, urmând să petreacă a doua lună în spatele gratiilor dacă hotărârea de ieri a instanţei va fi păstrată şi la Curtea de Apel Alba Iulia. (N. Bumbac)