Menţinuţi în arest
Tribunalul Hunedoara a respins două cereri de eliberare din arest preventiv sau de înlocuire a măsurii cu una mai blândă, cum ar fi arestul la domiciliul sau controlul judiciar, a două persoane acuzate de tentativă la omor.
În primul caz, este vorba de Emilian Cherciu, un bărbat de 34 de ani din Sibiu, care l-a înjunghiat cu cuţitul pe un tânăr din Petrila. Incidentul s-a petrecut la începutul lunii mai, în Staţiunea Parâng. Cea de-a doua cerere respinsă de instanţă îi aparţine lui Ghiorghe Aconstantinesei, un hunedorean care a încercat să îşi omoare o rudă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, magistraţii au constatat în ambele cazuri legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv pe care le-au menţinut pe o perioadă de 30 de zile. Hotărârile instanţei nu sunt definitive, putând fi contestate în termen de 48 de ore de la comunicare. (N.Bumbac)