Politica si administratie

Mesajul conducerii Insemex Petroşani, de Ziua Minerului

Magdalena Şerban

În contextul în care ieri s-a sărbătorit Ziua Minerului, în Valea Jiului fiind organizate mai multe manifestări, conducerea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră Insemex Petroşani a ţinut să transmită un gând bun celor care îşi dedică viaţa muncii în subteran, precum şi urmaşilor acelora care şi-au dat ultima suflare pentru crezul lor suprem.

Noroc Bun ortacilor
„Am fost prezent la Lupeni, pentru o depunere de coroane de flori în memoria minerilor care şi-au pierdut viaţa în timpul revoltei din 1929. Din păcate, statisticile arată o scădere drastică a numărului de mineri care activează în Valea Jiului la ora actuală, adică undeva la circa 4.000. Este o ramură profesională ce implică sacrificii majore, până la cel suprem, tocmai de aceea merită nu doar aprecierea, ci şi recunoştinţa noastră. Să-i cinstim cum se cuvine pe cei care şi-au jertfit viaţa pe altarul cărbunelui, dar şi cei pe care au luptat pentru drepturile lor. Sunt cu gândul şi la cei ce au plecat dintre noi, dar şi la cei care continuă să scoată cărbunele care dă Lumina atât Văii Jiului, cât şi ţării. Să le dea Dumnezeu multă sănătate şi putere de muncă. Urmaşilor acelora care şi-au dat ultima s­uflare pentru a se face dreptate le transmit cele mai frumoase gânduri de mult bine. Iar după cum am mai afirmat şi în alt context, sănătatea şi securitatea în muncă rămân polii noştri de interes major, salvarea de vieţi constituind cel mai im­por­tant palier de cercetare. Pentru a atinge acest obiectiv e ne­voie de prevenţie. Rămânem activi în acest domeniu extrem de important pentru societate. Trebuie să recunoaştem că încă este nevoie de salvatori profesionişti în România, care să facă faţă celor mai grele condiţii pe care această profesie le impune în situaţii-limită, implicând salvarea de vieţi omeneşti. Atunci, totul se petrece con­tratimp, pe viaţă şi pe moarte. Cred cu tărie că Staţia Centrală de Salvare Minieră din Valea Jiului trebuie să-şi continue activitatea, indiferent de acţiunile de în­chi­dere a mineritului ori de restrângere. Din nefericire, cata­s­trofele din subteran pot pândi pe oricine, de oriunde din Ro­mânia sau lumea mare“, a precizat dr. ing. Artur Găman (foto), directorul ge­ne­ral al Insemex Petroşani şi preşedinte al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă.
De amintit că data de 6 august a fost desemnată în me­­moria grevei din 1929 şi a celei din 1977, de la Mina Lupeni, ambele consemnând momente istorice de mare în­sem­nătate în istoria mişcărilor sociale din România secolului XX.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura