Sub genericul ,,Alexandru Ioan Cuza, Domnul Unirii“ vineri dimineaţa, lângă statuia împăratului Traian din centrul Devei, reprezentanţii Bibliotecii Judeţene s-au întâlnit cu profesori şi elevi ai colegiilor, liceelor şi şcolilor din municipiu, veniţi în număr mare pentru a serba Ziua Unirii Principatelor Române.
Cu 100 de steaguri tricolore în mâini şi în acordurile Horei Unirii, participanţii la manifestare şi-au început defilarea pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, iar în faţa plăcii comemorative amplasate pe Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, obiectiv ce aminteşte de popasul lui Alexandru Ioan Cuza, din 22 februarie 1866, în drum spre exil, o delegaţie în frunte cu managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” , Sebastian Bara, şi directorul Colegiului Tehnic „Transilvania”, Sorin Marin Demeter, a depus o jerbă de flori. Coloana a pornit mai departe spre sediul bibliotecii, în a cărei curte s-a intrat printr-un impresionant tunel format din steagurile tricolore purtate de elevii de la Colegiul Tehnic „Transilvania”.
Aşa cum tradiţia o cere, pentru al şaptelea an consecutiv, toţi cei prezenţi s-au prins într-o îndrăgită Horă a Unirii. Mai apoi, au fost vizionate expoziţiile de carte dedicate Unirii de la 24 ianuarie 1859, organizate la Sala de Lectură, Secţia Împrumut Carte pentru Copii şi Secţia de Împrumut. În cadrul aceluiaşi spaţiu, a urmat o evocare cu tema Alexandru Ioan Cuza, Domnul Unirii, la care au luat parte elevi din ciclul primar. La final, le-au fost adresate întrebări tematice, iar răspunsurile corecte au fost recompensate cu premii constând în diplome şi cărţi oferite de instituţia hunedoreană de cultură.
Directorul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au ales să se alăture evenimentului (Colegiul Naţional „Decebal”, Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” şi şcoala Eco Europeană „Andrei Şaguna”), asigurându-i de continuitatea acestuia.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…