Categories: Comunitate

Mici bucurii la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Persoanele născute în luna aprilie şi aflate în grija Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş au fost sărbătorite cu prilejul zilei de naştere. Tot aici urmează o masă specială de Paşti ce include tradiţionalele ouă roşii, drob şi carne de miel. Conducerea instituţiei spune că sunt reguli de la care nu se abate niciodată.

„Întotdeauna, fie că e vorba de Crăciun sau Paşti, organizăm câte o masă festivă după vechiul obicei românesc. Şi acum, cei găzduiţi de unitatea noastră se vor putea bucura de bucate tradiţionale şi vor putea ciocni câte un ou roşu. În perioada postului a fost oficiată o slujbă de Maslu de către un sobor de preoţi, tocmai pentru ca pregătirea pentru marele praznic creştin să fie şi una spirituală. Noi oricum, în zilele de miercuri şi vineri, oferim mâncare de post. La felul doi, de exemplu, carnea este adusă separat, cine vrea să postească putând să o refuze şi să o cedeze altuia. De asemenea, tot ca o regulă a marii noastre familii este sărbătorirea lunară a celor care au ziua de naştere. Pentru aprilie i-am celebrat pe Brânduşa Grohotean, Florica Florian, Ioana Voicu, Ioan Chifor şi Georgina Lupea. Au servit tort şi suc şi au socializat din plin. Le urez încă o dată un sincer la mulţi ani, sănătate şi cât mai mult optimism. Îi felicit pentru tăria cu care au învăţat să înfrunte greutăţile vieţii“, a afirmat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago