Magdalena Șerban
Deoarece la nivelul întregii țări, în special în cazul comunelor, nevoia de microbuze școlare noi e una acută (cele vechi fie sunt uzate la maximum, fie au fost accidentate sau nu mai prezintă siguranță în trafic), prin Inspectoratele Școlare, administrațiile publice locale au avut șansa să înainteze solicitări în acest sens, în funcție de necesarul fiecărei comunități în parte. La Zam, ar mai trebui unul.
Școala pe patru roți
„Am cerut un microbuz electric, nou. Avem în momentul de față 2 microbuze, dar unul e defect și nu mai poate fi recuperat, așa că îl excludem. În schimb, am închiriat unul pentru a reuși să ne descurcăm cu transportul până la finele anului. Rutele sunt clare, dar e nevoie să fie acoperite în întregime și după orarul prestabilit. După ce va veni cel electric, în circuit rămâne și cel funcțional, pe care l-am primit în 2016. Stația de încărcare electrică va fi amplasată la școală și va fi alocată doar mijlocului de transport destinat elevilor. Avem școală primară la Pojoga și școală primară și gimnazială la Zam. Tot în aceleași sate sunt și grădinițe. Totodată, sperăm să finalizăm în anul curent grădinița nouă, prevăzută cu două grupe, obiectiv demarat prin Ministerul Educației. Noi și alte peste 20 se comune, datorită poziționării la drumul de interes național major, suntem planificate pentru a beneficia de minimum două stații de încărcare electrică, fiecare. Asta, pentru ca mașinile electrice care ne tranzitează sau ne vizitează să poată fi alimentate. Bineînțeles, nu sunt excluși localnicii care vor opta pentru vehicule nepoluante și cu zero lei la plata impozitului anual. După cum se vede, viitorul e aproape și înseamnă de la energie verde până la reabilitare termică (energetică) și sistem auto electric. În paralel, cerințele mai țin de procesul de digitalizare, dar care constituie un alt capitol”, a subliniat primarul din Zam, Sorin Nistor (foto). Amintim că microbuzele pentru transportul şcolar vor fi achiziţionate de către Ministerul Educaţiei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Destinaţia acestora este propusă cu precădere pentru mediul rural, luându-se în considerare criterii precum numărul de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi structuri din Unitatea Administrativ Teritorială, distanţa totală zilnică pe care se realizează transportul şcolar, numărul de trasee distincte și de microbuze funcţionale existente cu vechime mai mică de 7 ani, angajamentul autorităţii publice locale de a asigura pe o durată de minimum 4 ani resursa umană, costurile de reparaţii şi întreţinere a micorobuzelor şi costurile de alimentare electrică.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…