Microbuz şcolar cu I.T.P.-ul expirat
Un microbuz cu care sunt transportaţi copiii la şcoli şi care nu avea verificarea tehnică la zi a fost descoperit de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ilia.
Aceştia au derulat o acţiune cu caracter preventiv pe segmentul de transport public de persoane şi mărfuri. Astfel, poliţiştii au oprit în trafic (pe DN7, DN 68A şi pe mai multe drumuri judeţene din zona Ilia) peste 20 de autovehicule de transport persoane şi marfă, iar pentru neregulile constatate au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.205 lei şi au reţinut două permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În urma acţiunii a fost descoperit şi microbuzul şcolar fără inspecţie tehnică periodică. „Poliţiştii au ridicat un set de plăcuţe de înmatriculare şi un certificat de înmatriculare aparţinând unui microbuz de transport şcolar ce avea I.T.P.-ul expirat”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Mai mult, şoferul microbuzului şcolar conducea cu permisul de conducere expirat, fiind amendat. (M.Gânju)