Micuţele gimnaste se luptă pentru medalii
După cum bine se știe, performanța în sport nu are vacanță. La doar trei săptămâni de la prima etapă a Campionatelor Naționale de gimnastică de la Ploiești (categoria de vârstă
9-12 ani, exerciții impuse), junioarele se reîntorc în competiție.
Printre favorite
Astfel, ele vor participa și se vor afla în lupta pentru medalii la Finala Campionatelor Naționale Școlare de la Buzău, la toate cele 3 categorii (Junioare III, II și I). La întrecere participă 120 de gimnaste junioare de la 11 cluburi. Competiția este cuprinsă în calendarul concursurilor școlare ale Ministerului Educației. Ca de obicei, sportivele de la secția deveană sunt printre favoritele acestor întreceri.
Miercuri, 20.04 .2022 de la ora 9.30, vor intra în competiție gimnastele de la nivelul I care sunt împărțite în două serii iar după amiază vor evolua cele de la categoria a III-a, nivelul 2 și junioarele I, nivelul 5 și 6 de competiție.
Joi vor intra în concurs junioarele de la categoria II, nivelul 3 și 4 și apoi va fi organizată festivitatea de premiere a campionatelor de la Buzău. Tot la Buzău, sâmbătă, circa 100 de gimnaști juniori și-au desemnat campionii. Doi sportivi au dominat categoric competiția: Alexandru Urzică (CSȘ Dinamo), care a câștigat toate cele 7 medalii de aur din competiția Juniorilor III, nivel 2 și Mihai Radu Iustin (CSȘ Buzău) 6 titluri, la Juniori I, nivel 5.