Mihai Drăgoescu, arestat în lipsă, în dosarul fraudelor farmaceutice, s-a predat
Cristina Ghenea
Mihai Drăgoescu (foto), cea de-a 10-a persoană pe numele căreia instanţa a emis mandat de arestare preventivă în dosarul fraudelor farmaceutice, s-a predat, ieri, autorităţilor. Acesta s-a prezentat la sediul DIICOT din Deva şi a fost dus în faţa magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara, pentru confirmarea mandatului.
Fost consilier local în Hunedoara din partea Partidului Conservator, Mihai Drăgoescu a fost arestat în lipsă, pentru 30 de zile, întrucât nu a fost găsit la data formulării propunerilor de către procurori. Potrivit avocatei sale, la momentul respectiv, acesta era plecat în străinătate. „Clientul meu s-a predat când a aflat că a fost emis un mandat de arestare preventivă pe numele său. A venit singur. Era plecat la mama lui, în Germania. S-a predat astăzi (n.r. ieri), la sediul DIICOT, la ora 14, iar în instanţă a fost confirmat mandatul de arestare preventivă“, a declarat Claudia David, apărătoarea suspectului.
Amintim că Drăgoescu este anchetat în dosarul eliberărilor de reţete false, în care alte nouă persoane au fost închise pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul farmaceutic. Astăzi, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia vor judeca recursurile la măsura arestării, formulate de toţi cei 10 suspecţi arestaţi în acest caz.