Categories: Sport

Mihai Leu va decide campionul Europei

Ciprian Marinuţ

Fostul campion mondial la box profesionist, Mihai Leu (foto), va oficia ca arbitru de masă la un meci pentru centura de campion european WBO. Întâlnirea în care Arthur Abraham (Armenia) îşi va pune în joc centura în faţa lui Piotr Wilczewski (Polonia), la finalul lunii, în Germania, este cea mai importantă din noua carieră începută de hunedorean anul trecut.

Al cincilea meci, primul de top
Revenit în lumea boxului profesionist, ca arbitru de masă cu ocazia unui meci internaţional disputat la finalul anului trecut în Macedonia, hunedoreanul Mihai Leu (44 de ani) a avansat rapid în noua sa carieră. Cu un ochi ager şi deprins în a sesiza orice lovitură şi cu rezultate bune la testele teoretice, Mihai Leu a fost delegat să oficieze la un meci pentru centura de campion european WBO, la categoria semigrea. Partida va avea loc în Germania, în Sparkassen-Arena din Kiel, în data de 31 martie, şi îi va pune faţă în faţă pe Arthur Abraham (Armenia/ Germania 33 meciuri, 30 de victorii, 27 prin KO) şi Piotr Wilczewski (Polonia 30 meciuri, 28 victorii, 10 prin KO). Primul este deţinătorul centurii europene WBO, iar al doilea doreşte să obţină acest titlu. Dacă îşi va apăra centura cu succes, Arthur Abraham are şanse să fie desemnat să boxeze pentru titlul mondial al categoriei. Pugilistul Arthur Abraham, fost campion mondial IBF la categoria mijlocie şi WBA la supermijlocie, este un vitezoman. El a fost surprins în luna septembrie a anului trecut, conducând automobilul său Ferrari cu o viteză de peste 230 de kilometri pe oră, un record pentru oraşul Berlin. „Este al cincilea meu meci ca arbitru de masă şi cel mai important de până acum. Misiunea mea este să contabilizez fiecare lovitură care punctează şi să ofer un verdict corect. În joc se află o importantă centură europeană la categoria semigrea, iar învingătorul are posibilitatea de a ajunge să boxeze pentru titlul mondial al categoriei”, a spus Mihai Leu.

Va face pasul spre… ring
Mihai Leu a acceptat să îmbrăţişeze cariera de arbitru după 14 ani de absenţă din lumea boxului, timp în care a cochetat cu cursele de raliu, însă acum vrea să avanseze ca arbitru de ring. „Prietenul meu Istvan Kovacs, unul dintre cei mai valoroşi pugilişti ai Ungariei, m-a convins să fac acest pas. Pentru a obţine licenţa de arbitru internaţional în boxul profesionist, am susţinut un examen. Testul nu a fost dificil, conţinând întrebări cu caracter tehnic din box. La fiecare meci pe care-l arbitrez, trebuie să port ţinuta vestimentară standard, din care nu lipseşte papionul. În luna octombrie, voi participa la un congres internaţional a World Boxing Asociation, pentru a mă specializa. Îmi doresc ca anul acesta, să fac pasul de la rolul de arbitru de masă, la cel de arbitru de ring”, a declarat Mihai Leu.
Fost campion mondial de juniori în 1987, Mihai Leu a devenit primul campion mondial la box profesionist al României, la categoria semimijlocie WBO în 1997, la Hamburg. Leu şi-a apărat o dată cu succes centura, înainte să se retragă neînvins.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago