„Îi doresc Devei să promoveze!”
Cu trei remize şi o înfrângere în retur, Performanţa Ighiu a obţinut prima victorie din această primăvară chiar împotriva unei candidate la promovare, CNS Cetate Deva. Succesul a fost de asemenea primul pentru Mihai Manea, ca antrenor în Liga a III-a. Tehnicianul de 36 de ani a afirmat că echipa sa şi-a dorit mai mult victoria, un fapt ce, la acest nivel, face diferenţa. „A fost o victorie muncită, jucătorii mei s-au dăruit, iar într-un meci echilibrat, cum a fost cel de azi, de obicei câştigă echipa care îşi doreşte mai mult victoria”, a spus Manea. Totuşi, după ce a remizat cu Lugoj şi Reşiţa şi a învins Deva, antrenorul Performanţei Ighiu afirmă că trupa hunedoreană este superioară celorlalţi adversari întâlniţi. „Din punctul meu de vedere, CNS Cetate Deva este mult superioară celorlalţi adversari întâlniţi de noi până acum. Noi vom juca la fel în toate partidele, dar îi doresc Devei să promoveze în Liga a II-a”, a afirmat Manea.
A apărat culorile trupei de sub Cetate
Iubitorii fotbalului devean şi-l amintesc pe Mihai Manea, care în perioada 2003-2004 a îmbrăcat tricoul echipei CS Deva, aceasta evoluând pe atunci în Liga a II-a. După plecarea de la echipa deveană, Manea a evoluat la Hassania Agadir, în Maroc, la Unirea Sânnicolau Mare, Zimbrul Chişinău şi Unirea Alba Iulia.
Tănase: „Fotbalul te loveşte când îţi e mai bine!”
Extrem de dezamăgit după eşecul de la Ighiu, Viorel Tănase, antrenorul devenilor, crede că trupa alb-albastră merita cel puţin un rezultat de egalitate. „Nu mă aşteptam să pierdem, dar după aspectul jocului meritam cel puţin un egal, nu mai zic de o victorie. În prima repriză ne-am creat trei-patru ocazii monumentale, după minutul 25, dar dacă nu marchezi, fotbalul te judecă. Nu am reuşit să-i desfacem pe cei de la Ighiu, o echipă bine organizată defensiv. Păcat, trebuie să analizăm această înfrângere, am făcut multe greşeli pe care trebuie să le remediem. Din păcate, fotbalul te loveşte când îţi e mai bine, dar asta e, mergem înainte, ne aşteaptă un meci greu cu CSM Lugoj, pe care trebuie să-l câştigăm”, a spus antrenorul lui CNS Cetate Deva. (Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…