Mihai Panaitescu este regizor, scenograf, pictor, fotograf şi manager de teatru de succes: Lungul drum prin viaţă către dragostea dintâi

Mircea Lepădatu

Eroul acestor rânduri este un bărbat înalt, bine construit, cu alură de sportiv. Mai exact, de rugbist. Asta-i impresia pe care o ai, la prima vedere. De fost rugbist. Fiindcă şi figura, faţa sa, are o oarecare asprime, nu este o faţă de băiat frumuşel, finuţ, gen Alain Delon, ci are o asprime de luptător, de bărbat trecut prin multe războaie în viaţă. Şi, într-un fel, chiar aşa este. Personajul acestor rânduri a avut până acum o viaţă de poveste, cu aventuri despre care majoritatea dintre noi citim doar în cărţi sau în buletinele de ştiri de la radio-TV sau din ziare.
Numai că, după ce ajungi să stai mai mult de vorbă cu el, îţi dai seama că omul nu este un dur, ci dimpotrivă, este un artist, un intelectual, cu dragoste neostoită pentru litera scrisă, pentru lectură, şi cu chemare, în primul rând pentru teatru, pentru tot ce înseamnă artă vizuală.
Adevărul este că, deşi în calitatea pe care o am, de jurnalist, cunoşteam activitatea lui Mihai Panaitescu, managerul Teatrului Dramatic Deva, ca regizor, actor, dar mai ales ca manager al acestei instituţii culturale din judeţ, pe care a preluat-o de la un nivel aproape de zero şi a ridicat-o în câţiva ani la un nivel de rezonanţă naţională, nu ştiam nimic altceva despre el. Şi, cinstit să fiu, am purces la realizarea acestui reportaj după ce am aflat, întâmplător, că el fusese şi ofiţer de marină şi că vasul pe care lucra a fost de două ori capturat de piraţii din Somalia.
De aici a pornit interesul meu de jurnalist pentru Mihai Panaitescu, crezând că pot să scot un articol inedit şi spectaculos. Dar, după vreo două ore de discuţii, am descoperit că acest bărbat este un personaj mult mai complex decât mi-am imaginat. Şi atunci, documentarea mea a luat o cu totul altă turnură.

Născut în sud, dar cu rădăcini săseşti
Deci, s-o luăm de la capăt. Potrivit spuselor sale, Mihai Panaitescu s-a născut în Râmnicu Vâlcea. Dar a trăit până la 18 ani în Piteşti, unde mama sa fusese repartizată după terminarea facultăţii de filologie, ca profesoară de limba română. Are şi oarecare rădăcini ardelene, chiar germanice, zice, deoarece străbunii săi din partea mamei erau saşi din comuna Gârbova, de lângă Aiud, judeţul Alba. Îşi aminteşte că pe străbunicul său din Gârbova îl chema Iohann Zeck. Dar cam atât ştie despre ramura ardeleană a familiei.

Chemare pentru teatru, dar…
Cum spuneam, până la terminarea liceului a stat în Piteşti. Şi cum de mic a fost fascinat de teatru şi se visa actor, începând din clasa a IX-a a început să se pregătească pentru teatru. Totul a mers bine până în clasa a XI-a, ne spune, când au început discuţiile contradictorii cu părinţii. Care, pe bună dreptate, nu erau de acord să dea la teatru, unde erau doar opt locuri pe ţară – şase la Bucureşti şi două la Tg. Mureş – şi peste 200 de candidaţi, majoritatea copii de actori, regizori şi alţi oameni din domeniu.
Aşa că, în semn de protest, dacă ai lui nu au fost de acord să dea la teatru, a decis să se facă marinar, cu gândul să plece din ţară. Deci, a dat examen de admitere la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, unde nu s-a intrat uşor, dacă avem în vedere că au fost 11 candidaţi pe un loc. Dar, băiat deştept fiind, a intrat al optulea la secţia de electromecanică navală.
Cum dragostea de teatru nu i-a trecut, primul lucru pe care l-a făcut la institutul de marină, a înfiinţat un grup satiric. Grup cu care a participat la diverse manifestări, cele pe care le ţine minte cel mai bine fiind din Costineşti, de la celebrul Obelisc, unde concurau cu grupul Divertis, care pe atunci, ne spune Mihai Panaitescu, se numea Distractis.

Revoluţia l-a prins în Egipt
Fiindcă nu era un elev care să stea în banca lui, ci dimpotrivă, era cam rebel, făcând glume cu substrat politic şi cum nici nu se prea încadra în cutumele vremii de atunci, la absolvirea institutului de marină – potrivit recomandărilor celor de la „coperativa ochiul şi urechea“ din institut – n-a fost repartizat pe un vas care pleca pe mări şi oceane, ci a fost trimis la grupul de intervenţii salvări marine, care era cantonat pe uscat şi intervenea când o navă intrată în port sau în apele româneşti avea probleme.
Nu s-a dat bătut, şi după mai multe cereri şi plângeri la conducerea Flotei Maritime şi la Ministerul Transportului, după un an şi jumătate de la absolvirea facultăţii, a reuşit să se îmbarce pe un vas care pleca în larg, în lume. Aşa se face că Revoluţia din 1989 l-a prins în Egipt, în Alexandria, fiind îmbarcat pe cargoul Simeria, un vas comercial de 7.800 de tone. După câteva zile de incertitudine, când lucrurile nu erau limpezi în ţară, la intervenţia noului guvern instalat, cargoul românesc a putut pleca spre ţară.

Experienţe pe uscat, la Timişoara şi Deva
Ajuns în ţară, Mihai Panaitescu şi-a dat demisia din marină şi a venit la Timişoara, unde soţia sa, deveancă de baştină, era încă studentă. Unde a rămas vreo şase ani, lucrând ca inginer. Dar între timp, în familia Panaitescu a apărut primul copil, un băiat. Cum Mihai a ajuns în această perioadă de mai multe ori la Deva, la familia soţiei, a prins drag de oraşul de sub Cetate. Şi şi-a convins soţia să se mute la Deva, oraşul ei natal.
Privind acum, din retrospectivă, se pare că mutarea la Deva făcea parte din destinul lui Mihai. Îi era predestinat să ajungă în Deva, pentru a-şi împlini marea sa dragoste, cea dintâi dragoste, menirea sa de om al teatrului. Dar a mai durat o vreme până când chemarea şi talentul său să intre în lumea teatrului, pe făgaşul care îi era destinat.
Cum vremurile nu erau aşa propice afacerilor, după ce s-a mutat cu familia în Deva, Mihai Panaitescu s-a reîmbarcat pe un mineralier de 350.000 de tone, brazilian, cu care a făcut înconjurul lumii, de la vest la est, timp de şapte luni. La trecerea Ecuatorului, a avut parte de botezul marinăresc, o tradiţie de care au parte toţi cei care trec prima oară Ecuatorul. De ce a făcut-o, de ce a plecat iar pe mare? Erau vremuri grele, spune, şi ştim cu toţii că aşa a fost. A plecat pe oceanele lumii să câştige bani pentru familie şi pornirea unor afaceri în Deva. S-a întors iar acasă, după şapte luni petrecute pe mări şi oceane, şi timp de cinci ani, până prin anul 2000, s-a ocupat de diverse afaceri în Deva, unde, ca mulţi oameni în perioada aceea, şi-a deschis o societate comercială.
Dar în sufletul său niciodată n-a dispărut visul de a ajunge om de teatru. şi de câte ori trecea pe lângă teatrul din Deva, aflat într-o renovare fără sfârşit, în preajma căruia avea un magazin de parfumuri şi cosmetice, inima îi bătea parcă mai tare în piept, şi avea un presentiment că nu va trece multă vreme şi el va ajunge pe scena acestuia.
De doua ori, in ghearele piratilor somalezi
Cum între timp, în familia Panaitescu a mai venit un copil, o fată, iar afacerile nu mergeau grozav, Mihai a decis să se îmbarce din nou, deoarece pe mare se câştiga foarte bine. Deci, pe la începutul anului 2000 s-a reîmbarcat pe un vas comercial fost românesc, ajuns în proprietatea unei companii din Dubai, cu care a plecat cu mărfuri spre India. Dar în preajma coastelor somaleze, noaptea, vasul a fost atacat şi ocupat de piraţi.

„Era o noapte senină, cu multe stele pe cer. Nimeni de pe vasul nostru nu a simţit cum zeci de piraţi, veniţi în linişte pe bărci camuflate, au aruncat cârligele şi s-au căţărat pe vas, înarmaţi cu arme automate. Ajunşi în cabina de comandă, au pus armele la tâmpla comandantului şi au dirijat vasul într-o zonă camuflată, unde am aşteptat până când armatorul a plătit cei 800.000 de dolari ceruţi de piraţi“.
O lună a stat Mihai Panaitescu şi ceilalţi membri ai echipajului sechestraţi de piraţi. Timp în care au ajuns să mănânce doar mămăligă, deoarece restul proviziilor le-au fost luate de piraţi. A avut noroc că avea mai multe gutui de acasă, din care a mâncat zilnic câte o felie-două şi care, având vitamina C în ele, a scăpat să nu se îmbolnăvească de scorbut, cum au păţit alţi membri ai echipajului.
Culmea, la întoarcerea din India, după două luni şi jumătate, aceeaşi bandă de piraţi a sechestrat vasul a doua oară, şi i-au mai ţinut prizonieri pe membrii echipajului încă o lună, până când armatorul arab a plătit din nou despăgubirea.

După 23 de ani, destinul îl aduce în teatru
Către finele anului 2000 se reîntoarce la Deva, de unde nu mai pleacă. Vreme de mai mulţi ani s-a ocupat de firmele sale din Deva. Treburile nu mergeau rău, dar el nu avea stare. Tot la teatru îi stătea gândul şi spre scenă îl trăgea inima. Şi fiindcă spiritul său ludic, iubirea de teatru era atât de mare şi nu putea fi potolită, iată că, destinul său de om de teatru, de artist, începe să se împlinească. În anul 2004 este numit director interimar al Teatrului de Revistă Deva. De atunci nu mai părăseşte instituţia teatrală deveană. Cum politicul şi-a băgat coada şi aici, este adus un alt director, apoi un altul şi un altul, dar Mihai Panaitescu rămâne director artistic până în 2016, când în urma unui concurs luat cu brio este numit manager al Teatrului de Artă Deva, noua denumire căpătată de teatrul din municipiul reşedinţă de judeţ. În aceşti ani de când se află la teatrul devean s-a dovedit a fi cel mai prolific regizor şi scenograf al acestei instituţii teatrale.
Între timp, urmează Universitatea de Artă Târgu Mureş, la specialitatea regie, pe care o termină în 2008, iar în 2010 finalizează şi masteratul în regie teatrală, iar acum este în ultimul an de doctorat, urmând ca la unul să-şi susţină şi teza de doctorat, o teză de cercetare teatrală având ca titlu „Eros şi Tanatos în tragedia greacă“.

Un artist polivalent, un prezent împlinit
După acest periplu, totuşi succint, în bogata şi tumultoasa biografie a lui Mihai Panaitescu, mai adăstăm puţin şi în viaţa sa de artist. Un artist polivalent. Spunem un artist polivalent fiindcă el este nu doar regizor teatral şi scenograf, ci şi actor, fotograf profesionist, artist plastic, mai exact pictor.
Îşi aminteşte prima piesă în care a jucat, „Opera de trei parale“ de Bertolt Brecht, unde a avut rolul unui preot beţiv şi afemeiat. A fost extrem de greu, fiindcă trebuia să cânte şi să danseze în haine preoţeşti. Dar nu asta a fost marea problemă, ci faptul că din cauza emoţiei, când a intrat pe scenă şi-a uitat replica, reuşind să şi-o reamintească după minute bune.
Spuneam un artist polivalent, pentru că, pe lângă faptul că este regizor şi actor de teatru, regizor şi scenarist de film – fiind membru al UNITER şi al UARF (Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film) şi pe lângă doveditele sale calităţi de manager teatral, Mihai Panaitescu este şi pictor (membru al UAP Filiala Deva) şi fotograf (membru al AAFH – Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni). A avut expoziţii de pictură la Gabrovo, în Bulgaria sau la Viena, la Teatrul Pygmalion.
Nu putem încheia aceste rânduri fără să amintim că eroul acestora, la cei peste 50 de ani ai săi, este un om împlinit şi în ceea ce priveşte familia. Are o soţie frumoasă şi devotată, Monalisa, doi copii deja mari, amândoi stabiliţi în Danemarca, băiatul, Tudor, arhitect, cu firma lui, fata, Elena, studentă, tot la arhitectură. Deşi, după cum se vede nici unul dintre copii nu l-a urmat din punct de vedere profesional, Mihai Panaitescu nu este dezamăgit, ci mai degrabă mulţumit. „Profesia asta a noastră, dacă o faci cum trebuie, dacă trăieşti pentu ea, te consumă, arzi ca o lumânare. De asta artiştii trăiesc aşa puţin. Deci, din punct de vedere al unui părinte, nu pot să fiu nemulţumit că ei nu m-au urmat în profesie“.
Se poate spune că viaţa acestui om, Mihai Panaitescu pe nume, călător prin lume, pe mări şi oceane sau per pedes, regizor şi actor de teatru şi film, artist plastic şi fotograf, este demnă de un roman. Iar cele câteva file consemnate aici poate îşi vor găsi într-o zi locul într-o carte ce va străluci în vitrina unei librării.