Record naţional lângă Deva
„Let’s do it, Romania” este cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, care îşi propune curăţarea arealelor naturale de pe întregul teritoriu, într-o singură zi. Acţiunea s-a desfăşurat sâmbătă, timp de şapte ore, iar la curăţenie au luat parte mii de cetăţeni ai judeţului Hunedoara, mobilizaţi prin intermediul primăriilor şi nu numai. Astfel, printre voluntari s-au numărat şi 25 dintre deţinuţii de la Penitenciarul Bârcea Mare, care au adunat aproximativ trei tone de deşeuri, adică peste 400 saci, din zona râului Cerna, în apropierea localităţii Bîrcea Mică. De altfel, 305 persoane au lucrat cot la cot, pe râul Strei, în zona Petreni-Simeria Veche şi pe râul Geoagiu. Printre voluntari, s-au numărat elevi de la Şcoala Generală Cinciş, de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, de la Palatul Copiilor din Deva, şi de la Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu. Tot alături de aceştia au muncit şi reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, de la filialele din Cinciş, Haţeg, Deva, Ilia şi Orăştie. De asemenea, şi pădurea Chizid, din municipiul Hunedoara, a fost trecută pe lista punctelor de colectare a deşeurilor. Voluntarii hunedoreni au adunat tone de gunoaie din această zonă. Printre cei care au participat la această amplă acţiune, s-au aflat şi 50 de jandarmi hunedoreni. Aceştia au strâns gunoaiele pe Dealul Cetăţii din municipiul Deva, în zona Câmpuşel din Uricani, în zona staţiunii turistice Straja, pe Valea Morii din municipiul Vulcan, pe marginea DN 66 de la ieşirea din municipiul Petroşani, până în zona Polatişte.
De remarcat faptul că în judeţul nostru s-a înregistrat cu acest prilej şi un record naţional. O echipă de voluntari, formată din 30 de persoane, a adunat dintr-o zonă de la periferia municipiului Deva, către satul Almaş, 700 de saci de deşeuri menajere.
În Valea Jiului, o bună mobilizare
Şi la Petroşani, voluntarii au strâns tone de deşeuri. La acţiune au participat atât primarul municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi, dar şi soţia acestuia, deputatul Monica Iacob Ridzi, alături de o parte a funcţionarilor publici şi viceprimarul Claudiu Cornea. „În doar câteva minute, am adunat cantităţi impresionante de deşeuri. Mă bucur că tinerii au răspuns prezent şi au iniţiativă, pentru că ei trebuie să fie educaţi în acest spirit”, a spus Monica Iacob Ridzi. De asemenea, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a precizat că: „Am găsit o mulţime de mizerii în locurile pe care le-am curăţat. Este o cantitate impresionantă şi văd că astfel de iniţiative care îi privesc pe voluntari iau amploare şi la noi. Este foarte bine şi îi invităm pe toţi să ţină cont de ceea ce astăzi am reuşit să facem la Petroşani”. De asemenea, reprezentanţii Sistemului Hidrotehnic Petroşani, din cadrul Apelor Române, au luat parte la campania Let’s do it România! Echipele de muncitori şi voluntarii au curăţat pârâul Maleia, considerat a fi cel mai poluat curs de apă din Valea Jiului. Numai din apele pârâului s-au strâns 170 de saci cu gunoi.
La Şoimuş, cu primarul în frunte
În comuna Şoimuş, în fruntea celor care au participat la această acţiune de curăţenie generală – voluntari din fiecare sat, cadre didactice şi câţiva reprezentanţi de la societatea Carpatcement Holding SA, sub organizarea lui Ovidiu Cetean – s-au aflat primarul Dorel Logojan şi viceprimarul Vasiu Antone. Aceştia au fost sprijiniţi de deputatul Laurenţiu Nistor. „Cei peste 150 de saci plini cu resturi menajere, strânşi de pe raza comunei, dovedesc că încă mai trebuie să ne educăm spiritul civic, de a nu arunca gunoaiele la voia întâmplării“, a precizat primarul comunei Şoimuş. (Cristina Ghenea, Carmen Cosman, Magdalena Şerban)
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…
View Comments
dc nu ati zis nimic de elevii de la Grupul Scolar "Grigore Moisil" Deva? sau nu e voie sa scrieti decat de unele scoli din judet?