Potrivit lui Octavian Băgescu (foto), directorul Agenţiei Judeţene pentru plăţi şi Inspecţie Socială Hunedoara, în luna noiembrie au fost înregistraţi 726 de beneficiari la energie termică, 4.182 la gaze naturale, dar şi 3.778 de beneficiari ai ajutorului pentru lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. Totodată, în luna decembrie au fost 965 de subvenţii pentru energie termică şi 384 pentru lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri. În ceea ce priveşte ajutoarele pe gazele naturale aferente ultimei luni din 2013, până în prezent au fost depuse numai 46 de cereri aparţinând de un singur furnizor, iar în perioada următoare vor fi depuse peste 4.000 de cereri ale altui furnizor. Octavian Băgescu a mai menţionat că banii pentru ajutorul pe lemne din luna noiembrie deja au ajuns la oameni, iar restul sumelor urmează să ajungă atât la furnizori, cât şi la beneficiarii subvenţiei pe lemne din luna decembrie, în perioada imediat următoare. Menţionăm faptul că persoanele care îşi încălzesc locuinţa cu lemne, cărbuni, sau combustibili petrolieri primesc banii o singură dată pentru întreg sezonul. (L. Goangă)
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…
View Comments
Este si mare ajutorul acordat ,la un venit de pana-n 600 de lei pe membru de familie primeste un ajutor de subventie la gaz de 20 de lei .