Mii de hunedoreni au solicitat anul acesta eliberarea cardului european de sănătate, act care conferă dreptul la îngrijiri medicale în orice stat membru al Uniunii Europene. Numărul celor care solicită cardul european de asigurat este mai mare în perioada estivală.
Mai multe cereri decât anul trecut
La nivelul judeţului, au fost eliberate până la sfârşitul lunii iulie 3.025 de carduri europene de sănătate şi 155 de certificate provizorii. Certificatul provizoriu este o adeverinţă înlocuitoare şi se eliberează în regim de urgenţă, persoanelor care nu au la dispoziţie timpul necesar pentru să-şi ridice cardul, dar are aceeaşi valabilitate şi conferă titularului aceleaşi drepturi. „În perioada de vară, numărul solicitanţilor de carduri europene de sănătate creşte considerabil. Astfel că din totalul cardurilor eliberate de la începutul anului până în prezent, 1.756 au fost în lunile mai, iunie, iulie. De asemenea, o perioadă mai aglomerată în acest sens este şi cea a sărbătorilor de iarnă“, a declarat Ovidiu Bîndea, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Hunedoara.
În 2015 s-au eliberat 4.434 de carduri europene de asigurat şi 362 de certificate provizorii, dintre care 1.581 în perioada mai-iulie.
Cardul european de asigurat este documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene, dar nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE în scopul de a beneficia de tratament medical pentru afecţiuni pe care le avea înainte. Acesta se eliberează la cererea persoanei asigurate, pentru deplasări în afara graniţelor României şi este valabil numai pe teritoriul statelor membre UE. Cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea frontierei nu este condiţionată de prezentarea acestuia, fiind suficientă prezentarea oricărui alt tip de asigurare medicală. Pot beneficia de card european de asigurat toţi cetăţenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi fac dovada achitării la zi a contribuţiei. Cardul este valabil 12 luni de la data eliberării. Cu maximum o lună înainte de expirarea lui, se poate obţine unul nou, urmând procedura normală.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…