Doi elevi din Petroşani sunt câştigătorii pentru regiunea Europa a unui concurs internaţional de muzică. Cei doi au primit pentru melodia şi videoclipul lor, cele mai multe voturi şi vor concerta la Rio de Janeiro.
Milena Paraschiv şi Radu Popescu (foto), elevi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani, au ocupat primul loc în topul votărilor din Europa, la mare distanţă de piesa situată pe locul al II-lea. Astfel, videoclipul „Open your eyes” a ajuns în faza finală a concursului internaţional „Rio +20 Global Youth Music Contest”. Ca urmare, Milena şi Radu au plecat deja spre Brazilia, unde urmează să-şi prezinte live melodia, în cadrul Conferinţei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, care se desfăşoară în aceste zile la Rio de Janeiro.
Milena urmează în prezent cursurile de canto la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani, sub îndrumarea profesorului Eugen Muntean. „Este deosebit de talentată şi sper să ajungă acolo unde îşi doreşte. Bazele piesei pe care au compus-o cei doi liceeni au fost puse şi aici, la Casa de Cultură a Studenţilor. Ce-i drept, meritul meu este unul minor, toate meritele aparţinându-le celor doi copii, care au compus atât versurile, cât şi muzica. Bravo lor!”, a spus Eugen Muntean, referent muzical în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…