Categories: EvenimentFlash

Mina Uricani a bubuit din nou

Carmen Cosman

Activitatea de la Exploatarea Minieră Uricani a fost temporar întreruptă, după o explozie care s-a produs ieri în subteran. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, pentru că deflagraţia s-a produs într-un spaţiu închis.

Nu s-au înregistrat victime
Minerii de la Exploatare Minieră Uricani au fost trimişi acasă, după ce în subteranul unităţii extractive, s-a produs o explozie. Surse bine informate spun că este vorba despre o situaţie care dura de câteva zile, iar astăzi de dimineaţă s-a produs deflagraţia. Conform Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, deflagraţia a avut loc într-un perimetru închis, la nivelul orizontului 300, panoul 5, stratul 3. În momentul producerii exploziei, în subteranul EM Uricani se aflau aproximativ 200 de oameni, care lucrau în schimbul doi, dar toţi au fost evacuaţi în siguranţă şi nu s-au înregistrat victime. Ileana Bodea, şeful Biroului Securitate şi Sănătate în Muncă Petroşani din cadrul ITM Hunedoara, a declarat că nu s-a demarat o anchetă în acest caz, pentru că era un fenomen aşteptat să se producă. Bodea a precizat că „activitatea a început în data de 20 septembrie, când s-au constatat depăşiri ale concentraţiilor de monoxid de carbon”. Iniţial, salvatorii minieri au încercat să combată fenomenul de autoîncălzire a cărbunelui, iar în 26 septembrie, s-a făcut o evaluare, pentru a  vedea dacă  procedura a avut efectul scontat. În momentul în care rezultatele nu au fost cele scontate, s-a decis închiderea zonei respective, cu două diguri, conform procedurilor. Bodea a mai precizat că, după închiderea concomitentă a digurilor, salvatorii minieri s-au retras şi s-au instituit posturi de pază, pentru ca nimeni să nu pătrundă în zonă, deoarece explozia în spaţiul izolat era iminentă. De fapt, chiar paznicii – aflaţi în zone sigure – au fost cei care au auzit deflagraţia. Conducerea CNH Petroşani a dispus sistarea activităţii în cadrul acestei exploatări, până la inundarea controlată a acestei zone şi izolarea ei, iar până la finalizarea procedurii, nimeni nu intră în acest perimetru.
Ultimul accident de muncă de la Uricani s-a produs în data de 5 februarie, când cinci angajaţi au murit în urma unei explozii de metan. Responsabilii minei sunt cercetaţi penal pentru ucidere din culpă şi infracţiuni la  protecţia muncii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

19 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago