Minciuna are picioare scurte
Alarmă falsă la Poliţia din Vulcan, după ce un adolescent de 15 ani şi-a minţit părinţii că a fost bătut pe stradă de o persoană necunoscută, care i-a furat banii şi geaca. De fapt, tânărul încerca să ascundă de aceştia faptul că îşi cheltuise banii la păcănele.
Ajuns acasă şi fără bani, şi fără haină, băiatul i-a povestit tatălui său că în zona pieţei din municipiu, un bărbat l-a bătut şi apoi i-a furat bunurile, după care a dispărut. Nu era vorba despre o sumă mare de bani, însă tatăl adolescentului, supărat de păţania fiului său, s-a dus glonţ la Poliţie, pentru a reclama tâlhăria. Oamenii legii au început cercetările, însă în cele din urmă au ajuns la concluzia că, de fapt, nu s-a întâmplat nimic. Băiatul îşi minţise părinţii după ce cheltuise la păcănele cei 31 de lei pe care îi avea la el în ziua respectivă, iar geaca o aruncase după ce, din greşeală, a rupt-o. De aceea, părinţii minorului au fost sfătuiţi de poliţişti să îşi supravegheze mai atent fiul. (C. Ghenea)