Categories: Actualitate

Minele Lupeni şi Lonea îşi vor continua activitatea

Unul dintre motivele pentru care s-a cerut continuarea activităţii extractive la cele două unităţi miniere a fost legat şi de pericolul din subteran ce ar apărea după o închidere ime­diată.
Practic, minele Lupeni şi Lonea ar trebui închise într-un interval cuprins între 4 şi 6 ani, astfel încât să fie înlăturat pericolul atât din subteran cât şi pentru suprafaţă, aspect arătat într-un raport efectuat de un institut polonez. Experţii polonezi confirmau şi că sub­unităţile miniere nu puteau fi închise într-un an de zile, la 31 decembrie 2018, aşa cum cerea Uniunea Europeană. Expertiza GIG a mai arătat că riscul legat de acu­mulările de gaz metan, de autoaprindere a zăcământului ori de acumulările de apă este extrem de ridicat. Astfel închiderea ”de pe o zi pe alta” pune în pericol vieţile minerilor care ar urma să execute lucrările de închi­dere, dar generează riscuri şi la suprafaţă. Pentru ca unităţile miniere să-şi poată con­tinua activitatea în deplină legalitate era nevoie de un acord, iar ministrul Economiei, Virgil Popescu l-a semnat. ”În data de 15 septembrie, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ne-a infor­mat ca a semnat memorandumul pen­tru continuarea activităţii la minele Lupeni şi Lonea în concordanţă cu studiului realizat de institutul polonez GIG, la indicaţia Comisiei Europene. Acest memorandum va fi aprobat în prima şedinţă de Guvern şi acesta va arăta direcţia statului român în ceea ce priveşte funcţionarea celor două mine în perioada următoare”, se arată într-un comunicat de presă a Sindicatului Muntele. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago