Categories: Comunitate

Minerii de la Dâlja, comemorati astazi

Redactor: Dana Istudor

Astãzi se împlinesc 12 ani de la tragicul accident colectiv de muncã din data de 19 mai 1997, de la E.M. Dâlja, în urma cãruia au fost îndoliate sapte familii din municipiul Petrosani.

Astfel, în urmã cu 12 ani, în abatajul cu front scurt nr. 2311, stratul 3, blocul II, în urma unei puternice explozii de metan, au fost accidentati 12 mineri, sapte dintre acestia pierzându-si viata. În urma cercetãrilor efectuate la acea vreme de cãtre specialistii din cadrul CNH, Inspectoratului Teritorial de Muncã si INSEMEX Petrosani, au fost stabilite drept cauze ale deflagratiei ucigãtoare: nerespectarea prevederilor Prescriptiei Tehnice privind modul de efectuare a operatiei de împuscare, amplasarea gresitã a capetelor de detectie a metanului si defectiuni în aeraj.
Între timp, mina Dâlja a fost închisã, personalul a fost împãrtit pe la celelalte unitãti miniere din Valea Jiului, iar în prezent, când se împlinesc 12 ani de la tragicul eveniment din subteran, terenul fostei exploatãri miniere a fost complet transformat. Tot între timp, pânã si plãcile de marmurã pe care erau inscriptionate numele minerilor care s-au jertfit în lupta pentru cât mai mult cãrbune, de pe monumentul dedicat acestora, au dispãrut una câte una, fiind furate.
În data de 22 mai se împlinesc cinci ani de la producerea unui alt accident colectiv de muncã, înregistrat de aceastã datã la E.M. Uricani. Aici, în anul 2004, în urma altei explozii, înregistrate în abatajul cu banc de cãrbune subminat, panoul 5, stratul 3, blocul III N, orizontul 300, patru mineri au fost accidentati grav, doi dintre acestia decedând în urma rãnilor suferite.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

11 ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

11 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

11 ore ago

Invazie de fake news pe rețelele de socializare. Utilizatorii sunt manipulați ca la carte de indivizi fără scrupule

Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deo­sebească o…

11 ore ago

Au ars ca torțele!

Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…

11 ore ago