Categories: Actualitate

Minerii din Valea Jiului ameninţă cu greva

Maximilian Gânju

Minerii din Valea Jiului ar putea ieşi în stradă, după ce liderii sindicali şi conducerea Companiei Naţionale a Huilei nu reuşesc să ajungă la o înţelegere privind noul contract colectiv de muncă.

Nu sunt bani

Conducerea CNH se plânge că bugetul de venituri şi cheltuieli este insuficient şi vrea, în cadrul negocierilor cu sindicatele, să reducă anumite sporuri, după ce sindicatele au solicitat mărirea altora. În aceste condiţii, negocierile pentru noul contract de muncă sunt aprinse, iar liderii ortacilor ameninţă cu proteste, dacă nu vor obţine ce şi-au propus. Minerii din Valea Jiului lucrează în baza unor acte adiţionale, semnate la vechiul contract colectiv de muncă. „Nu ne-am înţeles la sistemul de salarizare, mai precis, în ceea ce priveşte adaosurile salariale, sporurile, adică, acolo unde sunt bani. Am cerut menţinerea drepturilor prevăzute în contractul din anul 2008, iar Compania vrea să dea cât mai puţin. De asemenea, am solicitat şi aplicarea unitară a unor drepturi, pentru toţi minerii din Valea Jiului, de la vest la est”, a declarat Zoltan Lacataş, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului.

Pregătit de scandal

CNH Petroşani nu este dispusă să dea curs solicitărilor sindicaliştilor, motivând un buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 foarte mic. „Sindicatele au venit cu o cerere de a suplimenta unele sporuri pentru cei care lucrează la front, iar noi le-am propus să renunţe la altele. Trebuie să ne descurcăm în funcţie de fondurile prevăzute în buget, pentru că nu avem de unde să le suplimentăm”, a declarat directorul general al CNH Petroşani, Constantin Jujan. Potrivit şefului Companiei, eventualele acţiuni de protest declanşate de mineri au fost luate în calcul, iar Jujan spune că este pregătit să le facă faţă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

24 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

24 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

24 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

24 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago