Categories: Actualitate

Minerul devenit legendă vie în lumea atletismului

Maximilian Gânju

A muncit în mina de cărbune 25 de ani şi apoi s-a dedicat sportului. Obţine medalie după medalie la campionatele de atletism destinate veteranilor. Eugen Cârlejan (foto) are peste 100 de titluri de campion naţional, regional, internaţional sau balcanic, la concursurile sportive la care a participat.

Un alergător aproape invincibil
Eugen Cârlejan este aproape invincibil în întrecerile de atletism destinate veteranilor, în ciuda faptului că a muncit o viaţă întreagă în adâncul pământului. A fost şi la crosul din Straja, derulat în urmă cu câteva zile, fiind nelipsit de la orice competiţie pe care şi-o permite financiar.
Campionul spune că mina l-a călit, l-a făcut să poată învinge, chiar dacă nu întotdeauna credea că va putea face acest lucru. A ajuns să fie spaima atleţilor de la categoria sa de vârstă. De multe ori fără bani suficienţi pentru a-şi asigura şi cazarea înaintea competiţiilor, veteranul a îndurat, dar nu s-a dat bătut şi a învins aproape de fiecare dată.
Eugen Cârlejan a avut dintotdeauna o pasiune pentru sport, mai ales pentru atletism, dar pentru că trebuia să-şi întreţină familia, a decis să muncească în minele de cărbune, la fel ca mai toţi bărbaţii din Valea Jiului. După ce şi-a făcut „stagiul” în mină şi a îndeplinit vârsta de pensionare, bărbatul nu s-a mulţumit să se retragă într-un colţ pentru linişte, cum au făcut alţi camarazi.

Primul concurs, prima medalie
„Am vrut să-mi realizez visul şi asta am făcut. Chiar dacă nu mai puteam participa decât la categoria veteranilor, îmi doream o medalie. Am început să mă antrenez de dimineaţa până seara, doar pentru a câştiga aurul”, spune multiplul campion.
Nu a fost uşor să ajungă la prima întrecere, pentru că nu avea bani, iar cu pensia lui destul de mică, nimeni nu-i dădea şanse de izbândă. „Am pus deoparte câte un leu, cum am putut şi, în cele din urmă, am reuşit să-mi cumpăr echipament de concurs şi biletul pentru deplasarea la competiţie. Am concurat de foarte multe ori cu campioni care se pregăteau de zor în cadrul unor cluburi renumite din străinătate şi erau susţinuţi financiar, pentru a se bate la potenţial maxim, dar eu nu m-am dat bătut şi am reuşit să-i înving”, povesteşte Eugen Cârlejan. Şi, într-adevăr, a reuşit să „bată” campioni renumiţi şi nu doar la o probă, ci chiar la mai multe. A obţinut medalie de aur chiar şi în capitala Jocurilor Olimpice, la Atena. Cât îl ţin picioarele, va alerga la toate întrecerile pentru veterani, spune sportivul şi-i încurajează şi pe alţii să facă sport. „Dacă eu pot, după o viaţă în mină, pot şi ei. Mai convingător de atât nu se poate“, a spus campionul la atletism, Eugen Cârlejan. Se întristează când vede foarte mulţi tineri care-şi irosesc timpul prin baruri, în loc să se gândească la sănătatea lor.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • pact ca nu si-a gasit un sponsor ca merita din plin,dar cei talentati nu prea au noroc sa aiba pe cineva care sa-i asigure macar strictul necesar

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago