Minerul Lupeni, la primul eşec
Victoria din amicalul cu Jiul de acum o săptămână li s-a urcat la cap celor de la Minerul Lupeni, dovadă că trupa lui Petre Gigiu a pierdut, sâmbătă, acasă, cu FC Drobeta Turnu Severin, cu scorul de 0-2. În acest meci, Petre Gigiu i-a testat şi pe noii veniţi, Ionuţ Paşca şi Gabriel Luca, sportivi ce au evoluat în prima repriză a meciului. Paşca este fostul căpitan al echipei Arieşul Turda, iar Gabriel Luca vine de la IS Câmpia Turzii. Cei doi au semnat contracte pe trei ani, iar oficialii echipei din Lupeni au afirmat că vor încerca să-i înlocuiască pe cei opt jucători de bază, pe care „minerii” i-au pierdut în această vară. Minerul Lupeni a intrat în cantonament, undeva în apropiere de oraş, oficialii declarând că preferă ca gruparea să se pregătească pe plan local. (C. Marinuţ)