Minerul prins în surpare a murit din cauza asfixiei
Minerul şef de schimb prins în surparea care a avut loc, miercuri dimineaţă, în subteranul Exploatării Miniere Lupeni, a murit din cauza asfixiei mecanice provocată de greutatea rocilor şi cărbunelui prăbuşite din tavanul galeriei peste el.
Potrivit legiştilor, în aceste situaţii decesul survine rapid. Accidentul colectiv de muncă a avut loc la aproximativ trei kilometri de intrarea în mină într-un abataj cu banc subminat. Minerul şef de schimb a fost resuscitat îndelung de echipele de salvatori minieri chiar în subteran, însă efortul lor a fost în zadar. Minerul de 42 de ani avea o vechime în muncă de aproape 22 de ani, iar de 20 de ani lucra în subteran. Al doilea miner prins în accident nu a fost rănit de surpare şi a ieşit din mină pe picioarele lui. Corpul de control al ministrului Energiei a ajuns în Valea Jiului şi verifică situaţia de la EM Lupeni, însă ancheta este derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara şi procurorii hunedoreni. (M.Gânju)