Pentru cele 58 de licee agricole din ţară, conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pregăteşte lansarea unui program care îşi propune stoparea declinului învăţământului agricol prin acordarea de sprijin financiar, astfel încât aceste specializări să ajungă să răspundă gradului de inovare din agricultură, dar mai ales cerinţelor pieţei de profil. Printre beneficiari se numără şi Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu.
Un proiect de hotărâre în acest sens a fost lansat în consultare publică încă de la sfârşitul lunii iunie, iar recent conducerea MADR a avut o întâlnire cu reprezentanţii liceelor agricole, chemaţi să prezinte problemele cu care se confruntă şi să contribuie cu propuneri şi sugestii pentru conturarea noilor acte normative.
Demersurile urmează a fi întreprinse de MADR împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, în baza discuţiilor şi a sesizărilor primite. „Am fost prezenţi la întâlnirea de lucru ce a avut loc la Bucureşti, acolo participând subsecretarul de stat, Maricel Floricel Dima, secretarul general adjunct, George Sava, directorul general al direcţiei Generale de Politici Agricole, Elena Tatomir, precum şi experţi din cadrul direcţiilor de specialitate ale MADR. S-a făcut o informare legată de implementarea Legii 57/2019 pentru completarea Legii Educaţiei Naţionale şi s-au dezbătut procedurile de finanţare”, a spus profesorul Octav Cismaşiu, directorul adjunct al Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu.
Potrivit acestuia, 5 august reprezintă teremenul limită de înaintare către minister a unui proiect de finanţare aferent intervalului septembrie-decembrie 2019. De precizat că Ministerul Agriculturii a decis să investească aproape un miliard de lei în cele 58 de licee agricole din ţară.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…