Categories: Actualitate

Ministerul Culturii vrea să recupereze 4.000.000 de euro de la doi braconieri de comori antice

Natalia Bumbac

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) a intentat o acţiune în instanţă prin care vrea să recupereze un prejudiciu de aproape 4.000.000 de euro, dintr-un dosar al unor traficanţi de comori antice de la noi din judeţ. Dosarul a fost înregitrat la Tribunalul Bucureşti şi îi vizează pe Darius Liviu Baci şi Mircea Mihăilă, condamnaţi definitiv la ani grei de puşcărie, atunci când cauza s-a soluţionat pe latură penală.
Conform cererii de chemare în judecată, având ca obiect răspunderea civilă delictuală, MCIN solicită instanţei să constate prejudiciul adus Patrimoniului Cultural Naţional Mobil şi proprietăţii publice a acestuia, de către pârâţii Baci şi Mihăilă, ca urmare a faptelor ilicite săvârşite de ei. Ministerul a mai solicitat tribunalului să-i oblige pe cei doi la repararea prejudiciului în natură sau în echivalent prin plata sumei de 3.899.355,2 euro. Primul termen de judecată în acest dosar nu a fost stabilit, deocamdată.
Baci şi Mihăilă au fost condamnaţi definitiv în decembrie 2016 la câte patru ani şi patru luni de închisoare, respectiv patru ani de detenţie, pentru spălare de bani şi fals în declaraţii. Alături de cei doi au mai fost condamnaţi la pedepse de câte trei ani şi trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare Florin Sebastian Zvîncă şi Romică Hîndorean. Toţi patru au fost judecaţi pentru furtul şi valorificarea mai multor obiecte de patrimoniu, în special, din zona cetăţilor dacice. Potrivit anchetatorilor, braconierii au acţionat în perioada 1998-2009. Cei patru bărbaţi au sustras, în august 1998, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia – punctul Şesu Căprăreţei – un tezaur alcătuit din 3.600 monede Lysimach, Pharnakes şi Asander, adică circa 30 de kilograme de aur, în valoare de 3.794.550 euro, o parte dintre aceste bunuri de patrimoniu fiind recuperată. În vara anului 2000, au furat din punctul arheologic de la Dâncu Mare, un tezaur alcătuit din 35 denari romani din argint şi o tetradrahmă. Mai apoi, în perioada 2002-2003 au furat obiecte în valoare de 100.000 de euro, constând într-un colier cu pandantive şi doi cercei din aur. Acestea fuseseră sustrase din situl Cetăţii Dacice de la Căpâlna, judeţul Alba şi au fost recuperate şi depuse în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.
Din banii obţinuţi pe bunurile de patrimoniu, braconierii au achiziţionat terenuri intravilane în Deva, vile, apartamente, autoturisme de lux, acţiuni bancare, o spălătorie auto şi alte bunuri. Banii au mai fost cheltuiţi pe vacanţe în destinaţii exotice prin Europa de Vest, Tunisia şi Japonia, arătau procurorii la trimiterea dosarului în judecată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de ore ago