Ministerul pentru Românii de Pretutindeni acordă granturi de finanţare pentru românii din diaspora
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a împlinit, de curând, doi ani de activitate. Rolul MRP este de a fi cât mai aproape de românii noştri plecaţi peste hotare, de a-i face să se simtă parte integrantă din România. În acest sens, ministerul acordă şi susţinere financiară nerambursabilă românilor care doresc să sprijine comunităţile conaţionalilor din afara ţării.
În acest an, MRP vine cu două noutăţi – o campanie amplă de informare privind modalitatea de accesare a fondurilor disponibile, aflată în plină desfăşurare, precum şi o linie de finanţare dedicată deţinerii Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, linie disponibilă, desigur, doar pentru prima sesiune de proiecte, în condiţiile în care ţara noastră va deţine preşedinţia Consiliului în primele şase luni ale acestui an.
Ce proiecte pot accesa românii plecaţi din ţară?
MRP acordă granturi de finanţare pentru următoarele domenii: Cultură – „Constantin Brâncuşi“; Mass-media – „Mihai Eminescu“; Educaţie – „Nicolae Iorga“; Spiritualitate şi tradiţie – „Andrei Şaguna“; Societatea civilă – „Dimitrie Gusti“; Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene – program valabil numai pentru prima sesiune de finanţare a anului 2019.
Cine poate aplica?
Finanţarea pe care MRP o acordă poate fi accesată de:
– asociaţii, fundaţii, unităţi de cult, organizaţii neguvernamentale ale românilor de pretutindeni sau organizaţii internaţionale;
– persoane fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate şi care utilizează finanţări nerambursabile pentru derularea de proiecte sau acţiuni în sprijinul românilor de pretutindeni.
Când se deschid liniile de finanţare?
Cererile de finanţare transmise către MRP vor fi evaluate în cadrul a două sesiuni de finanţare, ce vor fi organizate în lunile februarie-martie 2019 şi respectiv iulie – august 2019. Datele exacte de derulare a celor două sesiuni de finanţare vor fi publicate pe site-ul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni înaintea desfăşurării acestora. Proiectele depuse în lunile noiembrie-decembrie 2018 vor fi evaluate în prima sesiune de finanţare a anului 2019. Toate informaţiile necesare sunt accesibile pe site-ul MRP, secţiunea finanţare.
De altfel, Ghidul Beneficiarului 2019 a fost supus dezbaterii publice, din dorinţa de a veni cât mai aproape de aşteptările românilor noştri. În paralel cu măsurile care vin în sprijinul românilor plecaţi din ţară, şi faţă de care MRP se străduieşte să fie cât mai aproape în marja atribuţiilor sale, statul român vine cu proiecte şi măsuri în sprijinul celor care doresc să se întoarcă în ţară, cum sunt Startup Nation, Startup Diaspora, dar şi aplicarea unor facilităţi fiscale în domeniul construcţiilor, domeniu care a pierdut masiv forţă de muncă pregătită.
Deputat Natalia-Elena Intotero, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni