Petre Daea, ministrul Agriculturii, a alocat două zile din agenda lui încărcată judeţului Hunedoara, timp în care s-a întâlnit cu producători locali, fermieri, oameni care au avut o serie de întrebări legate de problemele cu care se confruntă.
De altfel, în scurt timp, ministrul se va întoarce în judeţul nostru, cu ocazia sărbătorilor cu tradiţie îndelungată de la Costeşti.
Una dintre preocupările celor prezenţi la discuţii a fost legată de posibilitatea depozitării produselor agricole, dar şi a existenţei unei pieţi de desfacere a acestora în judeţ. Oamenii au avut întrebări legate şi de posibilitatea promovării produselor lor, despre un eventual sprijin concret în acest sens. De altfel, mulţi au cerut sprijin în protejarea seminţelor româneşti, a raselor noastre, iar faptul că în Hunedoara, bovinele din rasa Bălţata Românească sunt atât de bine îngrijite este o dovadă a atenţiei pe care aceşti oameni o au faţă de rasele autohtone.
Ministrul Petre Daea i-a asigurat de întreaga lui deschidere şi colaborare, mai ales acolo unde se pot lua măsuri concrete. Ministrul a anunţat şi faptul că pe 16 octombrie vor primi subvenţiile şi că, în permanenţă, la Ministerul Agriculturii se caută soluţii pentru susţinerea fermierilor români.
Potrivit datelor transmise de Direcţia pentru Agricultură Hunedoara, la finele lunii decembrie 2015, existau în judeţ 45.462 bovine, din care 91,7% în gospodăriile populaţiei, 38.593 porcine, din care 44,2% în gospodăriile populaţiei, 23.1679 ovine şi caprine, din care 99,6% în gospodăriile populaţiei.
Cu o zonă preponderent montană, în judeţul Hunedoara, zootehnia trebuie susţinută, fiind un domeniu care poate genera dezvoltare economică. Iar astfel de dezbateri, cum a fost şi cea de săptămâna trecută, aduc soluţii şi la multe dintre probleme se pot găsi rezolvări.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…