Mineritul din Valea Jiului se va închide, strategiile au fost concepute prost până acum şi nu mai are scăpare, însă nu până în 2024. Termenul până la care minele vor mai da cărbune pare să-i mulţumească pe ortaci.
Protocol în cinci puncte
Până în anul 2024, extracţia de huilă va mai continua în Valea Jiului, a explicat ministrul Energiei, Andrei Gerea, după întâlnirea cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara şi liderii ortacilor adunaţi în curtea companiei. Demnitarul a semnat un protocol cu ortacii, document care cuprinde cinci puncte, trei dintre ele fiind extrem de importante pentru industria minieră, dacă protocolul va fi respectat. Astfel, primul punct este cel legat de funcţionarea celor patru mine ale CEH, încă nouă ani de acum înainte. Al doilea prevede vânzarea unei cantităţi de energie de 200 MW pe piaţa reglementată, iar al treilea prevede separarea Termocentralei Paroşeni de CEH, în programul de restructurare. Conflictul de muncă s-a stins după negocierile cu sindicatul ortacilor iar aceştia au anunţat că-şi reiau programul de lucru.
Gerea, pe jos, prin Petroşani
Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a avut dimineaţă şi o întrunire cu edilii din cele şase localităţi, iar după şedinţă a plecat, pe jos, către minerii care protestau în curtea CEH. Demnitarul a intrat în mijlocul protestatarilor pentru a discuta cu ei, iar în tot acest timp, ortacii intonau imnul minerilor sau scandau „Hoţii, Hoţii!” ori „Azi în Hunedoara, mâine în toată ţara!”. Curtea complexului s-a umplut de mineri, aceştia aşteptând răbdători soluţiile ministrului care discuta cu sindicatele, inclusiv cu liderul de la Lonea, Vasile Păduraru, cel care a dat tonul nemulţumirilor minerilor, după ce s-a legat cu lanţuri de poarta minei şi a intrat în greva foamei.
Tot ieri, două schimburi de mineri de la Livezeni, adică 280 de angajaţi, s-au blocat în subteran, nemulţumirile lor fiind legate tot de soarta complexului energetic şi de teama pierderii locurilor de muncă. Pe de altă parte, vizita ministrului Energiei a fost un motiv tocmai potrivit pentru firmele care oferă servicii CEH-ului, pe sume de bani deloc de neglijat, de a „protesta”, pentru că entitatea are datorii către ele. Astfel, firma care asigură masa minerilor, atât la CEH, cât şi la Societatea Naţională de Închideri Mine, a sistat prepararea şi livrarea hranei către ortaci, invocând restanţele financiare pe care companiile le au, iar o astfel de măsură a fost anunţată şi de firma care asigură paza.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…