ActualitateUltima Ora

Ministrul Lucia Varga: Barajul de la Mihăileni va fi gata în a doua jumătate a acestui an

Baraj MihaileniBarajul lacului de acumulare de la Mihăileni, pe râul Crişul Alb, în apropiere de municipiul Brad, va fi gata până a doua jumătate a acestui an, lucrările beneficiind de o finanţare în valoare de 6 milioane de lei, a declarat sâmbătă, la Deva, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga. Ea a explicat că din aceşti bani vor fi puse în funcţiune instalaţii hidromecanice ale barajului, astfel încât să se poată trece la acumularea apei, iar cetăţenii din aval să poată fi apăraţi de eventualele inundaţii.

“Acesta este scopul principal al acestui baraj şi eu sunt convinsă că în a doua jumătate a anului, cel târziu, vom putea acumula apă în baraj, iar în perioada de toamnă, cu ploi, să putem utiliza barajul în scopul pe care îl are”, a spus ministrul Lucia Varga. Potrivit acesteia, montarea instalaţiilor se va face începând cu lunile februarie-martie, în funcţie de cum vor permite condiţiile meteo.
Lucrările de construcţie a barajului de acumulare de la Mihăileni au început în anul 1987, dar investiţia nu a fost finalizată din cauza fondurilor insuficiente alocate. Lacul de acumulare are ca obiectiv principal asigurarea cu apă a municipiului Brad şi a comunelor din aval, preluarea viiturilor de pe versanţi şi protejarea comunităţilor locale împotriva inundaţiilor. Lacul poate reţine un volum de apă de peste 10,3 milioane de metri cubi şi are o suprafaţă de 119 hectare. Înălţimea barajului lacului de acumulare este de 35 de metri, construcţia fiind realizată din balast, anrocamente şi beton. (Sorin Blada, Agerpres)   

 

         

 

2 comentarii la „Ministrul Lucia Varga: Barajul de la Mihăileni va fi gata în a doua jumătate a acestui an

  • Mh, am invatat sa fiu sceptic:

    Anul trecut in martie aceeasi doamna ministru declara urmatoarele: „Pentru inceput, anul acesta alocam 5,2 milioane de lei, dintre care un milion de lei pentru finalizarea lucrarilor la baraj, si 4,2 milioane de lei pentru realizarea lucrarilor de montare a echipamentelor hidromecanice”. Realitatea a fost ca s-au alocat doar 1,7 milioane de lei care s-au folosit la lucrarile de stramutare a gospodariilor afectate.

    Acum declara ca: „Mai avem nevoie de fonduri pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor hidro-mecanice… Peste 6 milioane de lei vor fi alocaţi din buget anul acesta pentru aceste lucrări.” Si de data asta realitatea o contrazice, intrucat anul acesta s-au alocat de la buget doar 1,3 milioane de lei (conform anexa nr. 3/23 la Legea nr. 356/2013 a Bugetului de Stat pe anul 2014). Vom vedea mai incolo ce lucrari se vor realiza efectiv din banii astia.

    In plus, de la rectificarea bugetara negativa din vara anului 2012 nu s-a mai miscat nimic la baraj, vezi:

  • Mh, am invatat sa fiu sceptic:

    Anul trecut in martie aceeasi doamna ministru declara urmatoarele: “Pentru inceput, anul acesta alocam 5,2 milioane de lei, dintre care un milion de lei pentru finalizarea lucrarilor la baraj, si 4,2 milioane de lei pentru realizarea lucrarilor de montare a echipamentelor hidromecanice”. Realitatea a fost ca s-au alocat doar 1,7 milioane de lei care s-au folosit la lucrarile de stramutare a gospodariilor afectate.

    Acum declara ca: “Mai avem nevoie de fonduri pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor hidro-mecanice… Peste 6 milioane de lei vor fi alocaţi din buget anul acesta pentru aceste lucrări.” Si de data asta realitatea o contrazice, intrucat anul acesta s-au alocat de la buget doar 1,3 milioane de lei (conform anexa nr. 3/23 la Legea nr. 356/2013 a Bugetului de Stat pe anul 2014). Vom vedea mai incolo ce lucrari se vor realiza efectiv din banii astia.

    In plus, de la rectificarea bugetara negativa din vara anului 2012 nu s-a mai miscat nimic la baraj

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura