FlashPolitica si administratie

Ministrul Maria Grapini vine în judeţ

05 maria grapini (1)

Deputatul PNL de Hunedoara, Carmen Hărău, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că Maria Grapini (foto), ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, va fi prezentă, sâmbătă, în municipiul Hunedoara, unde se va întâlni cu oameni de afaceri locali şi cu reprezentanţi ai administraţiei locale. Întâlnirea va avea loc la Castelul Corvinilor, la ora 10.00. Şi-au anunţat prezenţa primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion,  administratorul public al municipiului, Mihai Leu, aleşi locali. „Ministrul Grapini vine în judeţ, pentru a se întâlni cu oameni de afaceri hunedoreni. Va fi o vizită de lucru, extrem de necesară pentru judeţul nostru. Programul ministrului a fost pus la punct cu sprijinul Consiliului Judeţean, Primăria Hunedoara şi Primăria Deva”, a declarat Carmen Hărău, deputat PNL de Hunedoara. (S. Popa)

One thought on “Ministrul Maria Grapini vine în judeţ

  • E bine ca vine, dar nu stiu cu ce??? Ca de cind , domnia sa, este „ministreasa” nu se mai „VEDE”, nici dumneaei si nici cea mai mica imbunatatire in mediul de afaceri al IMMeurilor???
    Sau numai eu platesc dari mai multe???

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura