Ministrul Natalia Intotero: Este utilă o discuţie cu toţi parlamentarii pentru soluţiile privind votul din diaspora

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero (foto), a declarat ieri că este utilă o discuţie cu toţi parlamentarii pentru a identifica soluţiile astfel încât cetăţenii români, indiferent unde se află, să poată participa la vot.

„Pe viitor, cu toţii trebuie să găsim soluţii ca toţi cetăţenii români, indiferent de locul unde se află, să aibă posibilitatea exercitării acestui drept de vot“, a afirmat Natalia Intotero.
Întrebată ce soluţii ar fi în acest sens, aceasta a spus: „Creşterea numărului secţiilor de votare şi găsirea de soluţii legale. În acest sens, cred că pe viitor este utilă o discuţie cu toţi parlamentarii pentru a identifica toate soluţiile ca aceştia să poată participa la vot. (…) Vor fi discuţii, vom vedea care va fi rezultatul final. Este normal ca statul român să le creeze cetăţenilor români aflaţi peste hotare posibilitatea de a-şi exercita acest drept“, a mai spus Natalia Intotero, adăugând că este în favoarea votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale.
Ieri, după amaiază, Natalia Intotero a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru pentru Românii de Pretutindeni, la Palatul Cotroceni, alături de ceilalţi doi miniştri învestiţi, cel al Justiţiei şi cel al Fondurilor Europene. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

19 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

19 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

19 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago