”Ajuns la ediţia 11-a, programul se adresează etnicilor români (elevi, tineri, studenţi şi profesori) din ţările aflate în jurul graniţelor României şi Balcani: Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Ucraina (regiunea Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia), Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Albania, Republica Macedonia, Croaţia, Ungaria, precum şi celor din diaspora de mobilitate (Italia, Spania, Grecia, Canada, Portugalia, Marea Britanie, Franţa, Germania)”, a declarat Natalia Intotero (foto), ministrul pentru Românii de Pretutindeni.
Anul acesta, participanţii au la dispoziţie un număr-record de locuri, iar taberele se vor organiza în serii consecutive, în perioada 1 iulie – 27 august, în patru zone: în Centrele de Agrement din Sulina, judeţul Tulcea, Oglinzi, judeţul Neamţ, Căprioara, judeţul Hunedoara, şi Săcelu, judeţul Gorj.
„ARC” este parte a Programului de Guvernare 2018-2020 şi face parte din pilonul Educaţie „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acţiuni proprii al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Proiectul se derulează cu sprijinul misiunilor diplomatice ale României şi al organizaţiilor şi asociaţiilor românilor din afara graniţelor României. (A.Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…